Mîna invizibilă a PSD

Am scris un comentariu la demisiile PSD-iştilor din funcţii după eşecul lor în alegerile locale. Am publicat articolul lunea trecută, sub titlul "România, un Bacău cu ieşire la mare". Am scris că demisiile sînt inutile şi nedrepte pentru că PSD a pierdut alegerile din cauza politicii sale anacronice, iar nu din cauza oamenilor săi. Am scris că programul PSD de relansare economică a eşuat în 2001 şi că din el nu a mai rămas, de atunci, decît componenta de protecţie socială, transformîndu-ne într-o naţiune de asistaţi, nivelîndu-ne cîştigurile şi luîndu-ne speranţa de îmbogăţire (cel puţin celor care nu sîntem membri PSD). Am scris că PSD a irosit anii 2003 şi 2004, cînd ar fi putut organiza pieţele - piaţa cerealelor, piaţa petrolului, piaţa energiei - şi ar fi putut relansa piaţa de capital. Am scris că pieţele ar fi stimulat iniţiativa liberă şi că ţara s-ar fi transformat în bine, scurt timp după intrarea lor în funcţiune. Am scris că pun rămăşag că PSD va pierde şi alegerile din toamnă întrucît este prea tîrziu să-şi mai schimbe imaginea de îngrijitor la grădina zoologică unde sălbăticiunile expuse sîntem noi înşine, electoratul.

Am scris articolul, aşa cum o fac, din convingere, şi drept urmare mi-a luat puţin timp, deşi a ieşit cam mare (lungimea cred că-i semn de bătrîneţe).

Vladimir Pasti are şi el convingeri. A citit articolul. A crezut că articolul îi atacă convingerile lui. Mi-a replicat într-un editorial intitulat "Unde greşeşte Make". A scris că eu întemeiez respingerea unei opţiuni politice de tip social-democrat şi că prorocesc pierderea alegerilor de către PSD pentru că PSD este un partid social-democrat. Pasti spune că eu argumentez cum că România nu are acum nevoie de o guvernare social-democrată, ci de o guvernare neo-liberală şi că eu cred că populaţia a conştientizat asta.

Pasti scrie că greşesc. Că greşesc odată cu neo-liberalii "cînd pornesc de la premisa că un sistem de distribuţie - piaţa - este mai bun decît alt sistem de distribuţie - statul". Şi, spune Pasti: "Fiecare sistem are avantajele şi dezavantajele sale. Iar secretul succesului nu este înlocuirea unui sistem prost cu unul bun, adică statul cu piaţa, cum îşi închipuie că au făcut reformatorii români ai tranziţiei post-comuniste, ci de a «menţine un echilibru între sisteme de distribuţie posibile».

A doua oară, Make greşeşte cînd ţine cont de faptul că statul scoate bani de pe piaţă, dar ignoră faptul că piaţa scoate bani din protecţia socială".

Ajuns aici, trebuie să mărturisesc că sînt de acord cu aceste două teze enunţate de Vladimir Pasti. Dacă, din textul meu s-a înţeles altceva, atunci îmi cer scuze - înseamnă că nu mă exprim îndeajuns de limpede. În realitate, eu am încercat să spun acelaşi lucru. Citez: 1. "Politica PSD nu este potrivită perioadei în care se află ţara.[...] În anul 2001, PSD a eşuat în programul său economic liberal. Şi nu a mai ştiut să-l înlocuiască cu nimic. În schimb, i-a rămas vocaţia protecţiei sociale. În lipsa restructurării economiei, care ne-ar fi asigurat mediul de afaceri în care să ne îmbogăţim, PSD ne-a transformat într-o naţiune asistată".

În acest paragraf, am încercat (poate, fără succes) să spun că PSD nu a menţinut echilibrul între sistemele de distribuţie posibile, că nu a dezvoltat deloc sistemul pieţei şi că, în schimb, complet greşit, nearmonic şi dezechilibrat, a dezvoltat protecţia socială generînd senzaţia naţiunii că a fost închisă în grădina zoologică.

Desigur, dincolo de această teză acceptată, aş putea să argumentez că sistemul de distribuţie al pieţei prezintă avantajul că este mai impersonal decît sistemul de distribuţie al statului. Că este mai puţin birocratic şi deci, mai ieftin. Că, în general, îndreaptă fluxurile financiare şi de marfă în virtutea unor reguli cunoscute de toţi. Că erorile de distribuţie ale pieţei sînt mai puţin costisitoare decît cele ale statului şi sînt mai acceptabile moral. Că piaţa echilibrează deciziile de distribuţie prin participarea tuturor subiecţilor economici activi, spre deosebire de sistemul statului dependent de o elită politică luminată şi bine intenţionată. Am putea să argumentăm la nesfîrşit - este o controversă teoretică pe care doar realitatea o finalizează.

Nu este dorinţa mea. Deşi nu mă pricep la doctrine politice, vîrsta m-a învăţat că nici una nu poate fi greşită. Că o doctrină este bună astăzi, pentru că se potriveşte cu politica necesară realităţii de acum, şi alta, opusă chiar, este bună mîine. Circulăm pe o bicicletă cu două pedale: protecţie socială şi liberă iniţiativă. După părerea mea, PSD stă cu pedala protecţiei sociale apăsate pînă la fund şi încă se mai opinteşte în ea, prosteşte; bicicleta PSD a rămas în urmă şi mai circulă doar din inerţie.

Cea de a doua greşeală pe care mi-o impută Pasti - ("Make greşeşte cînd ţine cont de faptul că statul scoate bani de pe piaţă, dar ignoră faptul că piaţa scoate bani din protecţia socială") - este şi ea, probabil, consecinţa unei greşeli de exprimare. Citez din ceea ce am scris: "Economia noastră nu ar prezenta indicatori atît de buni (cel puţin, pe hîrtie, aşa sînt) dacă nu ar fi încurajat consumul prin fondurile alocate protecţiei sociale."

Mie mi s-a părut că este suficient de limpede formulat aici că "piaţa scoate bani din protecţia socială", cum spune Pasti, dar, este adevărat că nu m-am exprimat chiar ca el.

În concluzie, eu unul, nu mă aflu în polemică cu Vladimir Pasti atunci cînd afirm că PSD va pierde alegerile din toamnă din cauza politicii greşite a acestui partid. Poate că, tot aşa, nu sînt foarte limpede; cînd spun "politică", eu nu mă refer la "social-democraţie". În realitate, eu nici nu ştiu ce-i aia.

Cornel Codiţă a intervenit în ceea ce pare a fi o "Polemică internă" printr-un alt editorial (intitulat "De pe Edgar Quinet pe Academiei") arătînd diferenţa dintre uzul noţiunii de "politică a PSD", în textul meu, şi noţiunea de "social-democraţie". Codiţă a arătat că PSD este departe să aplice o politică social-democrată şi că, oricum, populaţia nu votează o ideologie, ci performanţa la guvernare. (Idee cu care n-am cum să nu fiu de acord).

Vladimir Pasti şi Cornel Codiţă sînt, amîndoi, profesori de politică. Primul a publicat cîteva cărţi de referinţă despre societatea românească postrevoluţionară. Celălalt este decan la SNSPA.

Unde se vede că folclorul are dreptate: un nebun aruncă o piatră şi doi înţelepţi se scufundă după ea!

Nu merit nicidecum ironia lui Vladimir Pasti cum că eu aş crede în mistica "mînă invizibilă" a pieţei care reglementează mecanismele economice. Eu nu folosesc conceptul de "piaţă"; sînt foarte conştient că nu poţi cumpăra nimic cu conceptul de "bani". Ca să poţi cumpăra, îţi trebuie bani concreţi, nu conceptul lor. Eu mă refer concret la pieţe şi ştiu foarte exact cum ne-ar transforma viaţa economică (vag, ştiu şi cum ar transforma-o şi pe cea socială şi politică). Despre metafora liberală a "mîinii invizibile" am auzit abia cu ocazia acestei aşa-zise polemici. Singura "mînă invizibilă" de care ştiu este "mîna invizibilă" a PSD pe care o simt că-mi umblă prin buzunare. În măsura în care PSD este şi partid şi stat şi în măsura în care acest partid ar reprezenta social-democraţia, pot spune că nu-s de acord ca "social-democraţia" să-mi umble prin buzunarele mele. N-o să mă convingă de contrariul nici o teorie.