Minadev

Insistenţa cu care Parlamentul României anului 2010 este asaltat de propuneri, care mai de care mai bezmetice, dar desigur "bine intenţionale", menite să ne "reorganizeze" libertatea de exprimare sub "înţeleapta, dreapta şi stricta asprime" a unui Minister al Presei, mă obligă să revăd o lectură pe care, în mod eronat se vădeşte acum, am considerat-o depăşită: Orwell - "O mie nouă sute optzeci şi patru".

Winston Smith trăieşte în Oceania. Ţara este condusă de Fratele cel Mare. În numele lui, operează un aparat guvernamental supradimensionat, organizat însă foarte strict. Nu există decît patru ministere: al Adevărului, care se ocupă cu ştirile, cu distracţiile, cu educaţia şi cu artele frumoase; al Păcii, care se ocupă cu războiul; al Iubirii, care se ocupă cu menţinerea ordinii şi disciplinei, şi al Abundenţei, care răspunde de treburile economiei". Pe scurt, ele se cheamă Minadev, Minipax, Miniiub şi Minabund.

Ministerul Adevărului, scrie Orwell, "te izbeşte fiindcă este cu totul diferit de orice altă clădire vizibilă, în jur. Este o structură înaltă, imensă, de beton armat alb strălucitor, în formă de piramidă, care se ridică terasă după terasă, pînă la trei sute de metri înălţime. De unde stă Winston, se disting foarte bine cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere egale pe faţada albă ca zăpada:

RĂZBOIUL ESTE PACE

LIBERTATEA ESTE SCLAVIE

IGNORANŢA ESTE PUTERE

Ministerul Adevărului ar avea, după cîte vorbesc oamenii, vreo trei mii de încăperi deasupra pămîntului şi ramificaţiile corespunzătoare, dedesubt. Adevăratul scop al Ministerului Adevărului, care lucrează în strînsă cooperare cu Poliţia Gîndirii, este să creeze oameni cu adevărat utili societăţii, "Bunigînditori", care vor şti, "în orice situaţie şi fără nevoia de a mai gîndi, care este justa convingere sau sentimentul preferabil". Un Bungînditor este capabil să se folosească de toate uneltele intelectuale necesare pentru a-şi struni gîndirea, iar ele sunt trei.

"Crimăstop - acest termen defineşte facultatea de a te opri brusc, parcă din instinct, în pragul oricărui gînd primejdios. Altfel spus, crimăstop înseamnă prostie protectoare".

"Albnegru", care asemenea atîtor altor cuvinte din Nouavorbă, are două sen-suri reciproc opuse. "Cînd se aplică unui oponent, înseamnă obiceiul de a pretinde cu neruşinare că albul este negru, contrazicînd bunul-simţ. La un membru al Partidului, înseamnă acea voinţă loială de a afirma că albul este negru, dacă disciplina de Partid cere acest lucru, mai înseamnă a crede că albul este negru şi mai mult de a şti că albul este negru, uitînd că ai fi putut vreodată să crezi sau să ştii altceva în legătură cu albul şi cu negrul". Aceste însuşiri o presupun pe a treia.

"Dublugînditul", care "este capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc şi de a le îmbrăţişa pe amîndouă în acelaşi timp. Aşa stînd lucrurile, este neapărat să spui minciuni sfruntate şi totuşi să le crezi cu toată sinceritatea, sa uiţi orice a devenit nedorit şi, pe urmă, dacă acel lucru revine la lumină, să-l readuci din uitare exact pentru atît timp cît ţi se cere să negi existenţa realităţii obiective şi să nu încetezi, nicio clipă, a ţine cont de realitatea pe care o negi".

În virtutea acestor supreme calităţi, oamenii înţeleg şi acceptă, ca pe un fapt natural, că Ministerul Adevărului se ocupă de mistificări, Ministerul Păcii, de război, Ministerul Iubirii - de tortură, iar Ministerul Abundenţei - de înfometare.

Viaţa oamenilor din Oceania este controlată de imaginea mediatică, omniprezentă, a Fratelui cel Mare şi de lozinca-avertisment care o însoţeşte peste tot: FRATELE CEL MARE STĂ CU OCHII PE TINE. Există, desigur, şi uneltele necesare realizării acestui deziderat-obiectiv al guvernării, aparatul numit tele-ecran şi "instituţiile de bine" care-i utilizează virtuţile. "Tele- ecranul recepţionează şi transmite simultan. Orice sunet pe care l-ar scoate Winston, mai tare decît o şoaptă foarte slabă, poate fi captat; în plus, atît timp cît se află în cîmpul vizual al plăcii de metal, poate fi şi văzut, nu numai auzit. Sigur, nu ai cum să ştii, în fiecare moment, dacă eşti sau nu ascultat. Cît de des, sau după ce criterii intră Poliţia Gîndirii pe fiecare post individual este ceva ce ţine de domeniul presupunerilor. N-ar fi imposibil nici să urmărească tot timpul pe toată lumea. În tot cazul, intră pe firul tău cînd au ei chef".

Paginile lui Orwell mă îndeamnă să împărtăşesc cu dumneavoastră cîteva întrebări, aşa... ca într-un sondaj de opinie:

Cîţi absolvenţi de liceu, din ultimul deceniu, credeţi că au citit paginile lui Orwell?

Cîţi credeţi că au avut romanul "O mie nouă sute opt zeci şi patru" ca obiect de studiu, fie şi suplimentar?

Cîţi absolvenţi de facultate, oricare ar fi profilul urmat, credeţi că au citit romanul lui Orwell, în ultimii zece ani?

Cîte teze de licenţă sau de doctorat credeţi că s-au făcut în România, centrate pe analiza-scenariu a lui Orwell, din 1990 şi pînă astăzi?

Cîte dintre ele au fost publicate de marile case de editură, de la noi?

Cîţi cetăţeni ai României, cu drept de vot, credeţi că au citit măcar o dată acest roman?

Cîţi credeţi că l-au recitit în ultimul deceniu?

În cîte din aspectele curente ale vieţii din Oceania, aşa cum au fost ele redate în rîndurile acestui editorial, credeţi că s-ar recunoaşte un cetăţean obişnuit al României anului 2010?

În cîte anume vă recunoaşteţi dumneavoastră, personal? Enumeraţi cîteva dintre ele.

Credeţi că există societăţi, contemporane nouă, puse în situaţia să retrăiască parabola lui Orwell?

Credeţi că "societatea românească" este pe cale să retrăiască parabola lui Orwell?

Credeţi că "societatea românească" este capabilă să înveţe ceva din propria ei experienţă istorică?