Numai Marea Britanie însăşi poate ieşi din impasul în care se află, a apreciat astăzi Michel Barnier, la o zi după a doua respingere de către camera Comunelor a acordului ieşirii din Uniunea Europeană (UE) pe care l-a negociat de Theresa May, relatează Reuters.
"Dacă Regatul Unit vrea, în continuare, să părăsească UE în mod ordonat, acest tratat este singurul posibil şi va rămâne", a repetat negociatorul-şef UE al Brexitului, într-o sesiune plenară, în Parlamentul European (PE), la Strasbourg, conform News.ro.
Barnier s-a întrebat care este interesul unei continuări a negocierilor cu Londra.
"Prelungirea negocierilor... De ce? Ele s-au terminat" a tranşat el.
Deputaţii britanici au respins marţi acordul pe care Theresa May le-a cerut - pentru a doua oară - să-l ratifice, în pofida asigurărilor pe care ea le-a obţinut luni cu privire la caracterul provizoriu al rămânerii regatului în piaţa unică, până când se soluţionează problema frontierei între Irlanda de Nord şi Irlanda.
Un nou vot urmează să aibă loc miercuri seara în Camera Comunelor, cu privire la oportunitatea părăsirii UE fără acord ("no deal"), la data prevăzută, la 29 martie. În cazul în care tabăra "nu" obţine o victorie, un al treilea vot, mâine, se va pronunţa asupra cererii unei amânări a datei prevăzute a Brexitului.
"Guvernului britanic îi revine sarcina să ne spună cum vrea să procedeze pentru a obţine în sfârşit o majoritate constructivă în jurul unei propuneri. Regatul Unit trebuie să ne spună ce vrea, care este opţiunea sa", a subliniat Michel Barnier.
"Această problemă se pune înaintea deciziei cu privire la o eventuală prelungire (a perioadei de tranziţie dinaintea ieşirii din UE)", a insistat negociatorul-şef UE al Brexitului.
Evocând ipoteza unui Brexit fără acord, Barnier a repetat că UE nu doreşte acest scenariu.
"Însă noi suntem pregătiţi, Uniunea Europeană este pregătită să înfrunte această situaţie", a dat ell asigurări.