miniMax Discount inaugurează pe 25 martie un nou magazin în Sebeş, judeţul Alba, a anunţat astăzi compania. Odată cu lansarea, se creează 25 de locuri de muncă.
"Expansiunea noastră în Sebeş este un pas firesc în strategia companiei de a intra în comunităţile locale, unde aducem clienţilor un mix competitiv de produse de calitate la preţuri accesibile. După cum am arătat populaţiei din restul judeţelor unde suntem prezenţi, şi în Sebeş aducem un magazin pentru îndeplinirea nevoilor zilnice ale tuturor vârstelor şi apreciem operativitatea Ecostar Group pentru iniţierea parteneriatului nostru", a precizat Rainer Exel, Director General şi actionar în cadrul miniMAX DISCOUNT.