Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat în urma unor dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian

R.S.
Politică / 15 decembrie

Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat în urma unor dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian

Ministerul Apărării Naţionale a reacţionat în urma unor dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian la României şi precizează că încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali care au o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, conform News.ro.

Inforadar, platforma de ştiri a Ministerului Apărării Naţionale, demontează o ştire falsă care susţine că România urmează să cedeze spaţiul aerian şi comanda Armatei Române la NATO.

"Ministerul Apărării Naţionale reiterează faptul că, în ultima vreme, s-au înmulţit acţiunile de dezinformare şi manipulare răspândite în spaţiul public românesc, prin care se încearcă discreditarea acţiunilor de întărire a capacităţii de apărare şi de reacţie în faţa oricăror forme de agresiune luate la nivel naţional ori împreună cu aliaţii din NATO. Este cât se poate de evident că apărarea şi securitatea României nu sunt ameninţate de Aliaţi şi parteneri. Suveranitatea naţională nu este o frază sau un concept speculativ, ci un complex de principii si acţiuni pe care statul român le exercită în mod suveran, atât prin acţiuni naţionale, cât şi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, cea mai puternică instituţie politico-militară cu caracter defensiv din istorie", precizează Inforadar.

Reprezentanţii MApN au adăugat că niciodată România nu a avut garanţii mai puternice pentru suveranitate şi securitatea naţională, la nivelul asigurat de statutul de membru NATO şi a menţionat că că NATO operează ca un instrument de amplificare si protejare a suveranităţii fiecăruia dintre membrii săi, nu doar în domeniul apărării şi securităţii, ci în toate dimensiunile.

"Pe acest fond, revenim cu precizări suplimentare în legătură cu proiectele legislative iniţiate de Ministerul Apărării Naţionale, Legea privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, respectiv Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, a căror transmitere către Parlamentul României a fost aprobată de Guvern în şedinţa din 12 decembrie. În plus faţă de dezinformările detectate în spaţiul public şi semnalate în postarea realizată în 13 decembrie, atragem atenţia asupra unei noi încercări de manipulare răspândită în platformele digitale şi de unele publicaţii on-line, prin care se acreditează ideea falsă că prevederile articolului 7 al proiectului Legii privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, prin care se reglementează modul în care, în scopul apărării colective, spaţiul aerian național este integrat în spaţiul aerian al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, ar însemna un act de trădare a intereselor naţionale (!)", mai scrie platforma Inforadar.

Ministerul Apărării Naţionale explică că o astfel de interpretare este falsă.

"Gestionarea în comun a spaţiului aerian al ţărilor NATO reprezintă un exemplu concret prin care Alianţa Nord-Atlantică îşi îndeplineşte în mod eficient principala misiune asumată prin Tratatul de la Washington, aceea a apărării colective împotriva oricăror ameninţări şi provocări. Spaţiul aerian al ţărilor NATO este gestionat într-o formă integrată, pentru utilizarea cât mai eficientă a capabilităţilor defensive aflate permanent la datorie. Aceste măsuri nu diminuează în niciun fel suveranitatea ţărilor membre asupra propriilor spaţii aeriene", mai notează Inforadar.

MApN reaminteşte faptul că Forţele Aeriene Române au dislocat de două ori aeronave de luptă şi personal aeronautic în Baza Aeriană ©iauliai, Lituania - în 2007, cu patru aeronave MiG -21 LanceR şi 67 de militari, respectiv în 2023, cu patru F-16 şi 100 de militari, pentru executarea unor misiuni de poliţie aeriană sub comandă NATO.

"Misiunea acestor detaşamente, dislocate prin rotaţie de forţe aeriene ale membrilor NATO, este de apărare a spaţiului aerian al Ţărilor Baltice şi nu afectează suveranitatea acestor ţări.

În mod similar, în România, aliaţii din NATO dislocă prin rotaţie detaşamente de forţe aeriene - cu aeronave de luptă şi tehnică de apărare aeriană sau de radiolocaţie, pentru executarea unor misiuni de poliţie aeriană extinsă sub comandă NATO, care suplimentează misiunile de poliţie aeriană executate de Forţele Aeriene Române, sub comandă naţională", a mai transmis sursa citată.

Reprezentanţii Ministerului Apărării au mai precizat că în prezent, în Baza 57 Aeriană "Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino", de la Mihail Kogălniceanu acţionează un detaşament spaniol, format din aproximativ 150 de militari (piloţi şi personal tehnic) şi opt aeronave F-18 Hornet.

"Misiunile acestui detaşament vizează întărirea capacităţii de reacţie în orice situaţie în care s-ar putea manifesta o ameninţare la integritatea spaţiului aerian comun al Alianţei, se execută pe baza unei proceduri de integrare a spaţiilor aeriene naţionale ale ţărilor NATO, care sunt aplicate pe întregul teritoriu comun al NATO şi nu afectează exercitarea suveranităţii fiecăreia dintre ţările NATO asupra propriului spaţiu aerian. În România, dislocarea de detaşamente de forţe aeriene aliate a fost decisă în 2014, la Summit-ul din Ţara Galilor, în urma acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse în Ucraina - soldate cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea", a mai anunţat platforma de ştiri a Ministerului Apărării Naţionale.

MApN mai transmis că astfel de dezinformări şi manipulări constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale.

"Răspândirea unor informaţii false pe acest subiect nu are legătură cu apărarea intereselor naţionale ale României. Încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept... acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali cu o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO, prin care se încearcă inducerea unui climat de panică şi de slăbire a încrederii în capacitatea instituţiilor din sistemul naţional de securitate de a-şi îndeplini misiunile constituţionale.

Astfel de dezinformări şi manipulări, prin care este atacat cel mai puternic instrument de garantare a acestora, constituie încercări de subminare a suveranităţii şi securităţii naţionale", a mai precizat Ministerul Apărării.

Opinia Cititorului ( 26 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Ministerul Apararii ar trebui sa ia atitudine .Cetatenii Romaniei , unii dintre ei , devin peste noapte filosovietici fara sa stie neintelegind nici situatia globala si nici ceea ce ii va lovi .Cind vor intelege le va fi prea tirziu .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. A luat deja atitudine si pare ca minte, da MApN dezinformeaza.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Pai cam e tradare de tara pentru ca nu poti sa pui o armata nationala sub controlul unei puteri straine.

    Asta inseamna ca NATO poate intra oricand in razboi cu Rusia, fara acordul Romaniei si trupe romanesti pot fi trimise drept carne de tun in Ucraina, sub comanda straina, lucru foarte grav.

    Nu mai pacaliti oameniii..  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Pai si reciproca e valabila, daca mujicii invadeaza Romania, celelalte tari NATO vin in sprijinul Romaniei. “Toti pentru unul, unul pentru toti”, gata cu pacturi Ribbentrop-Molotov si ultimatumuri sa cedam Basarabii la mujicii “pacifisti”

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Pai vin dar.. pe comanda lor, pe turta si pe banii lor.. asa scrie in tratatele NATO.. nu sa comande trupe romanesti sa le trimita in prima linie a frontului...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Si in al doilea razboi mondial dupa 23 August cine trimitea trupele romane in razboi in “prima linie”, cine comanda trupele, cine avea comanda, Romania:-)?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ce treaba are o femeie șleampata cu armata ?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      cand ii faci mujici pe cei care te contrazic , este limbaj decent ?comentariile celei de la 2.5 constituie un pericol la securitatea nationala

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      ...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Extrem de nociv .Cetateni care romani fiind ,fara putinta de tagada , din necunostere sau din prostie pura se aliaza fara sa stie cu sovietele .Unii dintre noi nici macar nu stiu ce ii asteapta daca se aliaza cu rusii si minati de o simpla rautate personala vor intra in gura lupului .Puteti macar , voi cei care credeti ca sunteti patrioti , sa intelegeti ce va asteapta si ce vor face ceilalti din jurul nostru ?Gata .V-ati razbunat destul .Acum ginditi pentru copiii vostri .Stiti macar ce vor face ucrainienii si aliatii lor daca romanii vor trada ? Nu va doresc sa aflati . 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Dar spune-ne ce vor face ukrcanii daca romanii vor trada(!).vor face cumva pace?sti ce e aia pace???poate tu crezi ca e ceva rau...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      nu te supara dar esti habarnist sadea

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Garanții împotriva cui și de ce?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Dupa parerea mea aceste texte de lege creaza contextul ca armata, aflata sub comanda straina, sa poata deschide focul in popor, ca in 1989, in caz de revolta impotriva regimului neomarxist, ceea ce e foarte grav.

    Oricand se poate insinua NATO cu niste generali straini sub pretextul ca ne apara de Rusia (sau de virus)..

    Ganditi-va bine  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Armata nu trage in popor doar in tradatori .gindeste

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nici cand ati donat un sistem patriot ucrainei nu v-ati tradat tara tovarasi?sau cand trimiteti in ucraina tot ce produce industria de aparare?Legat de inzestrarea armatei,scandalul skoda din perioada interbelica e mic copil pe langa achizitiile scandaloase pe care le-ati facut voi.ati luat in nestire arme de la licurici fara offset,fara transparenta,fara standard de cost,fara licitatie,cu plata in avans.ce ziceti de "DEZINFORMARILE" astea?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. La 15 februarie 2024 SUA donase Ucrainei ajutoare militare și umanitare în valoare de 75 miliarde de dolari,celelalte state NATO au donat ajutoare militare și umanitare de 100 miliarde de dolari.

      De ce este trădare de țară faptul că am donat un sistem Patriot către Ucraina? 

      Ne protejam pe noi de fapt susținând Ucraina,Rusia se întinde cât i se permite.

      Faptul că nu primește nici-o replica este pentru Rusia un îndemn să devină din ce in ce mai agresiva 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ești tare de cap,cum te aperi tu,creier de antena 3!

      Te aperi când lovești ceva care îți amenință teritoriul! 

      Eu am făcut armata înainte de 89! 

      Comandantul de companie și 2 comandanți de pluton erau bețivi notorii!

      Cum pleca comandantul,se făceau rangă,erau și spagari,pt învoiri sau permisii săreai cu kentul și vodka,acum le a mărit pensiile! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      e tradare pt ca a fost luat pe taxele noastre si banii nostri sa ne aparam pamantul nostru.

      nu pentru a fi donat fara sa intrebe pe nimeni.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      S-a votat în Parlament pe 3 septembrie cu 249 voturi pentru și doar 29 voturi contra

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Da, tocmai că nu vrem sa ne întoarcem la ce a fost înainte de 1989.

      Te aperi și ajutând Ucraina să împiedice Rusia sa ne atace,este așa de greu de înțeles? 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    E plin de propaganda ruseasca si pe fb , numai nostalgia comunista tot la 2-3 postari.

    Pana si pe becali l-a apucat nostalgia comunista. Pe-un miliardar. Vrea sa dea averea la stat si sa plece cioban la oi? Sigur nu, e confirmarea ca e alt praf in ochi la fraieri si asta cu comunismul ceausist vine inapoi.

    Si asta cu armata, acum. rusnacii ne vad ca veriga cea mai slaba din Nato. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Amice,neomarxistii sunt comunistii.unii mai rai si mai prosti ca vechii comunisti.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Daca va place asa de mult Rusia,plecati acolo.Poate sunteti din Rusia.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Daca iti place asa de mult Ucraina, pleaca acolo. Direct pe front. Sa primesti un obuz de 120 mm direct in cap.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb