Ministerul bulgar al Economiei dezvăluie fraudarea sectorului energetic cu 115 milioane euro

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 septembrie 2013

Ministrul bulgar al Economiei şi Energiei, Dragomir Stoiev, a primit informaţii legate de fraudarea sectorului energetic cu 230 milioane leva (115 milioane euro), urmând să informeze luni procuratura, relatează Novinite.

Stoiev a declarat la postul de televiziune TV7 că numeroase persoane au comis în ultimii ani fraude cu energie şi a spus că a cerut şefului holdingului pentru energie BEH, Boian Boev, să notifice procuratura în legătură cu orice ilegalitate sau suspiciune legată de acest sector.

Ministrul a arătat că a primit informaţii din trei surse referitoare la frauda de 230 de milioane de leva şi de la alte două persoane în privinţa unor alte abuzuri de 160 milioane de leva (80 milioane euro).

Oficialul a precizat că cele 230 de milioane de leva au fost incorect cheltuite din "rezerva de frig" pentru 2012, în timpul mandatului premierului Boiko Borisov.

"Frauda vine din contracte încheiate între operatorul sistemului energetic de stat ESO şi unele companii, prin care acestea să intervină în cazul unor probleme sau pene de energie şi care au fost scrise în aşa fel încât să faciliteze scurgerile de fonduri", a explicat Stoinev, potrivit Mediafax.

El a mai acuzat partidul GERB şi pe Borisov că au plătit 13 milioane de leva (6,5 milioane euro) pentru proiectul ruso-bulgar de construcţie a unei a doua centrale nucleare la Belene, după ce au îngheţat proiectul.

Ministrul a precizat că a primit patru facturi pentru proiectul Belene, în valoare de 5 milioane de euro, pe care le-a returnat neplătite pentru că proiectul a fost blocat.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb