Proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2023) se va desfăşura miercuri, 19 iulie, în 42 de centre de examen, a transmis marţi Ministerul Educaţiei, conform news.ro. Au fost admişi pentru susţinerea acestei probe peste 8.400 de candidaţ, (dintr-un total de peste 8.900 de candidaţi înscrişi, precizează instituţia.
"Proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2023) se va desfăşura miercuri, 19 iulie, în 42 de centre de examen. Au fost admişi pentru susţinerea acestei probe peste 8.400 de candidaţi (dintr-un total de peste 8.900 de candidaţi înscrişi), aflaţi în situaţia de a îndeplini cumulativ următoarele condiţii: au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; deţin pentru anul şcolar în curs calificativul "Bine" sau "Foarte bine"; au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective", precizează Ministerul Educaţiei. 0
Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 - 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).
Proba scrisă începe la ora 9:00 şi are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1-2 ore în anumite situaţii speciale (de exemplu, pentru candidaţii nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficienţe de vedere sau în situaţia în care proba se desfăşoară prin dictarea conţinutului acesteia de către un candidat cu anumite deficienţe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfăşoară proba respectivă).
Elaborarea subiectelor pentru cele 105 discipline, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise sunt asigurate de Centrul National de Politici şi Evaluare în Educaţie. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa pe site-ul dedicat şi la avizierele centrelor de examen.
Ministerul precizează că disciplinele de examen/specializările cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.668 de candidaţi), învăţământ primar în limba română (1.408 candidaţi), educaţie fizică şi sport (730 de candidaţi) şi psihopedagogie specială (400 de candidaţi).
"Toate spaţiile destinate desfăşurării acestui examen (sălile în care se desfăşoară proba, precum şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor etc.) sunt monitorizate audio-video. Primele rezultate vor fi afişate în data de 25 iulie, în centrele de examen şi pe pagina examenului: definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 25 iulie (până la ora 20:00) şi 26 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 1 august", mai menţionează Ministerul Educaţiei.
Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin accederea la definitivarea în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.