Ministerul Energiei a revocat patru administratori ai Romgaz şi a numit membri provizorii, între care şi şeful ANAF

A.I.
Piaţa de Capital / 26 aprilie 2017

Ministerul Energiei a revocat patru administratori ai Romgaz şi a numit membri provizorii, între care şi şeful ANAF

Ministerul Energiei a revocat patru membri din consiliul de administraţie al Romgaz, una din cele mai profitabile companii ale statului, şi a numit în locul acestora alţi patru membri, însă doar cu mandate provizorii de patru luni.

Ministerul Energiei i-a revocat, prin reprezentanţii săi, din calitatea de administratori pe Dumitru Chisăliţă, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu şi Aurora Negruţ, ca urmare a expirării mandatelor în cursul lunii mai 2017, arată raportul companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În locul lor au fost numiţi patru administratori provizorii: Bogdan-Nicolae Stan (actualul preşedinte al ANAF), Alexandru Chirilă, Gheorghe - Gabriel Gheorghe şi Virgil Metea, directorul general al Romgaz, precizează News.ro.

"Se stabileşte durata mandatului membriilor provizorii ai consiliului de administraţie de patru luni în conformitate cu prevederile art. 64 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a a întreprinderilor publice", arată raportul.

De asemenea, a fost stabilită remuneraţia fixă a membrilor provizorii ai consiliului de administraţie, "egală cu media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform clasificării activităţilor din economia naţională".

Acţionarii nu au aprobat însă propunerea de repartizare a profitului net aferent anului trecut şi nici participarea salariaţilor la profit.

Acţionarii au respins, totodată, acordarea unui dividend brut pe acţiune aferent exerciţiului financiar 2016, în valoare de 2,49 lei/acţiune.

Conducerea Ministerului Energiei s-a arătat luna aceasta nemulţumită de actualii membri din consiliile de supraveghere şi de administraţie ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz. Ministerul Energiei a anunţat luna aceasta că toate propunerile sale în consiliile de supraveghere şi de administraţie ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz sunt provizorii, pentru o perioadă de patru luni, urmând să demareze procedurile de recrutare a unor noi membri cu mandate pline, de patru ani, în condiţiile în care analiza performanţelor vechilor membri arată că prelungirea mandatelor acestora nu ar fi o soluţie optimă pentru companii.

"Un argument pentru schimbarea actualilor membri ai consiliului de supraveghere îl reprezintă atât investiţiile pe care le are în pregătire Romgaz, atât pe partea producerii de energie electrică pe bază de gaze naturale, cât şi pe partea de stocare a gazelor în perspectiva începerii exploatărilor în perimetrele din Marea Neagră", susţinea Ministerul Energiei.

Profitul net al Romgaz a scăzut cu 14,2% în 2016, până la 1,02 miliarde lei (circa 227 milioane euro), pe fondul diminuării cifrei de afaceri cu 15,8%, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Compania a realizat în 2016 investiţii de 497,7 milioane lei (10 milioane euro), nivel la jumătate faţă de cel atins în 2015, de 938 milioane lei.

Producţia de gaze a companiei a scăzut anul trecut cu 24,1%, la 4,22 miliarde metri cubi, de la 5,56 miliarde mc în 2015.

Romgaz are circa 6.200 de angajaţi şi, alături de OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producţia de gaze naturale a României.

Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%.

Compania are în prezent o valoare de piaţă de 11,8 miliarde lei (2,6 miliarde euro).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. mishu pesedistu strike again aga misha

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb