Secretarul de Stat Iulian Robert Tudorache conduce delegaţia României la Baku cu ocazia celei de-a Patra Reuniuni a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Evenimentul, de importanţă deosebită pentru implementarea cu succes a acestui proiect prioritar, s-a bucurat de prezenţa domnului Ilham Aliyev, preşedintele Republicii Azerbaidjan, a domnului Maro¹ ©efèoviè, vice-preşedintele Comisiei Europene pentru Uniunea Energetică, a miniştrilor Energiei din ţările membre ale Coridorului Sudic, dar şi a reprezentanţilor a numeroase instituţii financiare, se mai arată în comunicat.
Este prima participare a României la acest eveniment care se desfăşoară anual la Baku şi care marchează la această ediţie progresul semnificativ pe care proiectul l-a înregistrat, în special inaugurarea segmentului TANAP de pe teritoriul Turciei, aşteptată în cursul acestui an.
Ţara noastră a propus includerea în planurile viitoare de extindere a Coridorului Sudic a infrastructurii oferite de proiectul BRUA, alături de interconectorul dintre România şi Bulgaria, pentru transportul gazelor naturale din Coridorul Sudic, pe teriotoriul României, către Europa Centrală.
Acest lucru a consolidat şi mai mult principiul diversificării resurselor şi a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale, precum şi rolul important al Coridorului Sudic în creşterea securităţii energetice în Europa.
La finalul reuniunii, România a semnat, alături de ceilalţi membri, textul Declaraţiei ministeriale, în care, între altele, este recunoscut sprijinul României pentru implementarea Coridorului Sudic de gaze şi contribuţia sa la conectarea acestui proiect cu Europa Centrală.