Gabriela Firea a anunţat că în prezent Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse negociază obţinerea de fonduri europene prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS) astfel încât instituţia să poată veni şi în sprijinul familiilor în care se găsesc copii cu nevoi speciale, informează news.ro.
"La finalul anului 2021, în evidenţele noastre erau înregistraţi 14.961 de copii cu autism, care aveau certificate de încadrare în grad de handicap. Diagnosticarea precoce şi intervenţia timpurie intensivă ajută până la 47% dintre copiii cu autism să poată trăi o viaţă independentă", a adăugat ministrul social-democrat.
"Fiecare copil are nevoie de iubire şi atenţie din partea părinţilor, însă un copil cu autism este un copil cu nevoi speciale. În fiecare an, în a doua zi a lunii aprilie, marcăm ziua internaţională de conştientizare a autismului. La finalul anului 2021, în evidenţele noastre erau înregistraţi 14.961 de copii cu autism, care aveau certificate de încadrare în grad de handicap. Nu trebuie să uităm că autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educaţie. Diagnosticarea precoce şi intervenţia timpurie intensivă ajută până la 47% dintre copiii cu autism să poată trăi o viaţă independentă. Fără terapie, simptomele autismului şi comportamentele disfuncţionale se agravează în timp", a scris Gabriela Firea, sâmbătă pe Facebook.
Aceasta a anunţat că, "în prezent, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse negociază obţinerea de fonduri europene prin Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (POIDS) astfel încât să putem veni şi în sprijinul familiilor în care se găsesc copii cu nevoi speciale".