Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras azi 791,45 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont la şase luni, valoare cu aproape 21% mai mică decât nivelul programat, potrivit datelor BNR. MFP va plăti o dobândă medie anuală de 6,96%, uşor sub nivelul acceptat în ultima perioadă, de 7% pe an.
Băncile au depus cereri de cumpărare de 1,89 miliarde de lei.