MINISTERUL FINANŢELOR: "ICCR va fi aplicat inclusiv programului Prima Casă"

I.M.
Politică / 4 mai 2019

"ICCR va fi aplicat inclusiv programului Prima Casă"

Ministerul Finanţelor a anunţat, vineri, că modifică, printr-un proiect de act normativ, legislaţia specifică programelor guvernamentale cu garanţia statului pentru clarificarea modalităţii de aplicare a prevederilor OUG 19, astfel încât noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR, să poată fi aplicat pentru toate creditele garantate de stat, inclusiv pentru Prima Casă.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat, joi, pentru prima dată, IRCC, un indice care a înlocuit ROBOR în calculul creditelor în lei cu dobândă variabilă.

Ministerul Finanţelor a anunţat că acest indice va fi aplicat inclusiv programului Prima Casă. BCR a transmis, la solicitarea News.ro, că potrivit OUG 19, IRCC se aplică doar creditelor de consum şi celor ipotecare standard.

Vineri, ministerul a anunţat că aliniază prevederile legale în vederea asigurării utilizării indicelui de referinţă pentru toate creditele garantate de stat.

Astfel, va fi modificată Hotărârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă". În acest fel, se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare, şi anume rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei, scrie News.ro.

În plus, se modifică Hotărârea Guvernului nr.1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi. În acest mod, se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 3% pe an.

În plus, ministerul a anunţat că se modifică Hotărârea Guvernului nr.741/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2018 privind implementarea Programului guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE" - se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an, conform News.ro.

"În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ, finanţatorii vor transmite Ministerului Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N., Fondului Român de Contragarantare sau fondurilor de garantare, după caz, nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica creditelor acordate în cadrul programelor guvernamentale de garantare în numele şi în contul statului", se arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb