MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE: Certificatele Tezaur pentru polpulaţie, distribuite prin bănci

M.D.
Politică / 11 mai 2018

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Autorităţile intenţionează să distribuie certificatele Tezaur pentru populaţie şi prin intermediul băncilor, reiese din Programul de Convergenţă 2018-2021, publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

'În anul 2017, a fost creat cadrul legal şi procedural aferent noului Program Tezaur/Centenar pentru segmentul persoanelor fizice care preferă un instrument clasic de economisire oferit de stat, de tipul celui care a fost distribuit în trecut (în perioada 2000 - 2005), în cadrul căruia vor fi emise titluri de stat destinate populaţiei în formă dematerializată, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului. În prezent, se intenţionează extinderea reţelei de distribuţie a acestor instrumente la bănci şi alte entităţi interesate', se arată în document.

Potrivit acestuia, MFP va continua strategia privind emisiunile de titluri de stat pentru populaţie, urmărind diversificarea bazei de investitori în titlurile de stat şi utilizarea unor reţele cât mai largi de distribuire a instrumentelor de economisire destinate populaţiei.

În 27 martie, surse din cadrul instituţiei declarau, pentru AGERPRES, că acestea vor fi distribuite prin Poşta Română, iar randamentul va fi undeva la peste 3%.

"Statul va lansa în cel mult o lună (în aprilie n.r.) certificate Tezaur pentru populaţie, acestea urmând a fi disponibile şi prin Poşta Română. Proiectul va fi aprobat săptămâna viitoare, motivul pentru care s-a întârziat fiind legat de colaborarea cu Poşta Română. Ca randamente, vorbim de spre 3%, undeva la nivelul pieţei secundare. E un randament mare", au arătat acestea.

Surse din Ministerul Finanţelor anunţaseră, încă din ianuarie, că instituţia intenţionează să lanseze, în martie, o emisiune de certificate Tezaur dedicată populaţiei, la preţul de un leu/instrument.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De mai bine de un an spun ca vor da drumul la titlurile e stat prin trezorerii. NIMIC!! Ce sa extinda, cind nici nu au inceput prin trezorerii? Prin Posta Romana? Nu zau. duceti-va intr-un oficiu postal si vedeti ce ''tehnica'' avansata au.Minciuni, dar de fapt nu-i lasa bancile, ca le convine acestora sa-mi dea mie la depozite 1-1.25% si sa-l dea la stat cu 4-5% si alte comisioane. Pina cind? De fapt si ''jocul'' cu ROBORUL e tot smecheria bancilor.Cine e prim ministru???

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb