MINISTERUL MUNCII: Memorandumul iniţiat cu Ministerul Finanţelor urmăreşte evaluarea criteriilor de salarizare în sistemul public

S.B.
Miscellanea / 23 martie 2021

Memorandumul iniţiat cu Ministerul Finanţelor urmăreşte evaluarea criteriilor de salarizare în sistemul public

Ministerul Muncii precizează, după apariţia unor informaţii referitoare la măsuri care ar avea ca efect diminuarea veniturilor personalului medical, că Memorandumul iniţiat împreună cu Ministerul Finanţelor urmăreşte evaluarea criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public, nu diminuarea drepturilor salariale, informează news.ro.

"Memorandumul iniţiat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor vizează o evaluare amplă a criteriilor care stau la baza salarizării în sistemul public, în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ (Legea-cadru nr.153/2017). În acest proces sunt implicate toate ministerele de linie, de la care sunt aşteptate propuneri şi observaţii privind salarizarea în domeniul de competenţă, în vederea reaşezării politicilor salariale. Scopul elaborării noului cadru normativ nu este diminuarea drepturilor salariale ale personalului bugetar, inclusiv pentru personalul din sănătate, ci reaşezarea acestora ca urmare a discrepanţelor salariale existente în prezent", precizează Ministerul muncii într-un comunicat.

" Evaluarea sistemului public de salarizare pe care o realizăm la Ministerul Muncii nu a luat nicio secundă în calcul scăderea salariilor personalului din sistemul de sănătate. Intenţia noastră este de a aduce echitate pentru cei care au rămas cu salarii mici din iresponsabilitatea PSD-ului, lăsând brancardierii, infirmierii, tot personalul TESA pe salarii de bază foarte mici şi fără sporurile pe care le au ceilalţi angajaţi din acelaşi domeniu de activitate. Este iresponsabilă tentativa anumitor politicieni de a manipula personalul - cheie din sănătate cu false ştiri precum cea despre scăderea salariilor. Personalul medical, cel din ATI mai ales, are o responsabilitate uriaşă în vreme de pandemie. Orice manipulare făcută cu scopul de a-l demotiva, venită din partea unor politicieni care nu au făcut altceva decât să distrugă şi nu să construiască, este calificabilă drept un act criminal", a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

Măsurile concrete de reaşezare a politicilor salariale în sectorul bugetar vor fi stabilite pe baza propunerilor şi observaţiilor primite de la ministere şi după analizarea acestora, inclusiv cu confederaţiile sindicale reprezentative şi structurile asociative, subliniază ministerul.

Preşedintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndesc, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că, în cazul în care veniturile medicilor vor fi reduse, specialiştii din domeniul terapiei intensive vor demisiona în bloc şi se vor constitui în grup sau societate liberală, care va oferi servicii spitalelor, considerând incalificabil ca în plină criză sanitară clasa politică să atenteze la veniturile personalului medical.

La rândul său, managerul Spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşica, afirmă că scăderea sporurilor va determina migraţia personalului din secţiile COVID, iar interzicerea cumulului pensie - salariu de la stat va avea ca efect disparţia liniilor de gardă.

În replică, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu s-a declarat surprins să afle că unele persoane iresponsabile împrăştie zvonuri potrivit cărora Guvernul are un plan pentru reducerea veniturilor medicilor în general, a personalului ATI sau a celor care duc în momentul ăsta greul pandemiei. El a adăugat că Executivul nu are un astfel de plan.

Senatorul PSD Gabriela Firea a afirmat luni, că reducerea veniturilor medicilor si asistentilor este pe masa Guvernului, fiind discutat un Memorandum în acest sens. "Domnule ministru Vlad Voiculescu, dumneavoastră citiţi ce semnaţi? Sau înţelegeţi ce citiţi?", afirmă Firea, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb