MINISTERUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI: "Implementarea Start-Up Nation 2017 va fi finalizată în perioada martie-aprilie 2018"

V.D
Companii / 3 februarie 2018

"Implementarea Start-Up Nation 2017 va fi finalizată în perioada martie-aprilie 2018"

Aprobarea tuturor creditelor şi a componentelor de garantare pentru programul Start-Up Nation 2017 se va finaliza în perioada martie - aprilie 2018, estimează partenerii Ministerului pentru Mediul de Afaceri în acest program, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Conform documentului, pentru ediţia din acest an, noul ministru de resort, Radu Oprea, propune o comunicare mult mai aplicată şi concentrată, astfel încât problemele să poată fi identificate şi remediate rapid.

Radu Oprea a analizat, împreună cu secretarul de stat Adrian Dobre şi partenerii ministerului în implementarea programului Start-Up Nation, stadiul proiectelor acceptate la finanţare în ediţia 2017 şi măsurile de fluidizare şi creştere a numărului de deconturi încheiate.

La discuţii au participat reprezentanţi ai CEC Bank, BCR, Băncii Transilvania, Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM şi Fondului Român de Contragarantare.

"Start-Up Nation a născut o extraordinară aşteptare în mediul de afaceri, iar noi trebuie să livrăm un program de succes real pentru întreprinzătorii care aplică. Am înregistrat o serie de disfuncţionalităţi şi avem datoria de a le îmbunătăţi. Pregătim ediţia 2018 a Start-Up Nation şi vă propun să avem o comunicare mult mai aplicată şi concentrată, astfel încât să putem identifica şi remedia rapid orice sincopă care apare pe circuitul de implementare a programului", a precizat Oprea, citat în comunicat.

Au fost analizate, cu această ocazie, şi aspectele identificate de parteneri pe parcursul implementării Start-Up Nation 2017, care au îngreunat funcţionarea programului, convenindu-se asupra necesităţii eliminării acestora pentru perfecţionarea ediţiei 2018.

Totodată, partenerii de implementare au adoptat o serie de măsuri de ameliorare a gradului de conformare a aplicanţilor, dar şi de creştere a numărului de dosare procesate, în special pe zona de garantare şi contragarantare a creditelor, cum ar fi, de exemplu, suplimentarea schemei de personal care gestionează programul Start-Up Nation.

În urma analizei derulării Programului Start-Up Nation 2017, partenerii au estimat finalizarea aprobarii tuturor creditelor si a componentelor de garantare în perioada martie-aprilie 2018.

În prezent, sunt aprobate 4.290 de credite-punte, din care 1.418 la BCR, 1.684 la Banca Transilvania şi 1.188 la CEC. Au fost transmise la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri un total de 3.754 de planuri de afaceri, din care 1.764 au fost aprobate. La bănci au rămas în analiză 383 de dosare.

Conform sursei citate, până la acestă dată, la Agenţiile pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovare Export, au fost depuse documentele de către beneficiari, pentru plata efectivă, 862 deconturi, ceea ce înseamnă că beneficiarii care au semnat acorduri de finanţare au finalizat achiziţia.

Dintre acestea, 595 au fost aprobate la nivelul agenţiilor, 453 au fost plătite, 142 sunt în certificare (vizita la faţa locului) la băncile partenere şi 267 în verificări şi clarificări în cadrul Agentiilor teritoriale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb