Ministerul Turismului vrea să dezvolte turismul la obiectivele UNESCO din România

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 16 octombrie 2008

Ministerul Turismului (MT) intenţionea­ză să defineacă un "Tur al Patrimoniului Mondial din România" şi etichetarea acestuia, în acest sens, instituţia de resort semnând miercuri, împreună cu UNESCO, un protocol ce are ca scop promovarea turismului la monumentele şi siturile încluse în lista UNESCO.

"Scopul protocolului este colaborarea dintre părţi pentru dezvoltarea turismului la cele şapte obiective româneşti din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cu cele 30 de monumente şi ansambluri şi cea mai vastă arie umedă din Europa - Delta Dunării", a declarat secretarul de stat din Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL), Lucia Morariu.

Potrivit acesteia, protocolul încheiat pe o perioadă de doi ani, cu posibilitatea prelungirii acordului, urmăreşte printre altele definirea unui "Tur al Patrimoniului Mondial din România" şi etichetarea acestuia ca produs specific de servicii turistice şi culturale.

Astfel, se va întocmi o comisie bilaterală pentru stabilirea unei liste de indicatori de activităţi şi servicii turistice pentru îndreptăţirea primirii etichetei "Tur al Patrimoniului Mondial din România" şi logo-ul aferent.

În ce priveşte efortul financiar presupus de proiect, Morariu a precizat că banii necesari derulării protocolului vor proveni din bugetul pe anul 2009 care se vor aloca pentru promovarea turismului. În acest sens, MIMMCTPL a făcut deja o solicitare pentru suma de 10 milioane de euro.

Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO din România se numără siturile săseşti cu bisericile fortificate din Transilvania, mănăstirea Hurezi, bisericile din Moldova, centrul istoric Sighişoara, ansamblul de biserici de lemn din Maramureş, fortăreţele dacice din munţii Orăştiei, precum şi rezervaţia biosferei Delta Dunării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb