Regimul Bashar al-Assad nu va face nicio concesie în negocierile care au loc la Geneva, a avertizat, astăzi, ministrul sirian al Informaţiilor, Omran al-Zohbi, conform AFP.
"Nici în această rundă, nici în următoarea, adversarii regimului nu vor obţine nicio concesie din partea delegaţiei siriene. Nu vor obţine prin metode politice lucruri pe care nu le-au putut obţine prin forţă", a declarat oficialul sirian.
Începând din martie 2011, Siria se confruntă cu revolte reprimate violent şi conflicte între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad.