Ministrul Apărării: Fac apel la preşedintele suspendat să nu implice Armata în campania electorală

F. A.
Politică / 14 iulie 2012

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, face un apel către preşedintele suspendat Traian Băsescu cerându-i să nu implice armata în campania electorală, relatează sursele de presă. Ministrul Dobriţoiu precizează că cele 8 secţii de votare din Afganistan şi Balcanii de Vest au fost dimensionate în funcţie de necesităţi şi numărul mare de militari, menţionând că faţă de 2009, când au fost organizate 4 secţii, configuraţia dispunerii unităţilor militare este alta, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

În comunicatul de presă, ministrul Apărării face precizări referitoare la "declaraţiile preşedintelui suspendat Traian Băsescu, care pune la îndoială buna-credinţă a organizării procesului electoral în unităţile militare dislocate în Afganistan".

În finalul comunicatului, Corneliu Dobriţoiu menţionează ca face "un apel stăruitor la preşedintele suspendat să nu implice Armata în campania electorală".

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că numărul secţiilor de votare din afara ţării trebuie să fie cel puţin egal cu cel de la scrutinul prezidenţial din 2009, el acuzând Guvernul că a redus la jumătate numărul acestora.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb