La sediul ONU, New York, în dimineaţa zilei de 14 mai 2011, ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, în calitatea de Preşedinte a CSD19, a încheiat lucrările celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19), fără să ajungă la un acord comun privind rezultatul CSD19 - opţiunile de politică şi măsurile practice pentru accelerarea implementării politicilor la nivel global în domeniile Transport, Chimicale, Managementul deşeurilor, Minerit, şi Cadrul decenal al programelor privind consumul şi producţia durabile, arată un comunicat de presă.
La finalul sesiunii, ministrul László Borbély a declarat: "Regret că nu am putut să ajungem la un consens în privinţa stabilirii unor linii politice la nivel global privind cele cinci domenii tematice aflate în dezbaterea actualei sesiuni ale Comisiei. Nu am reuşit să ne înţelegem şi să stabilim ce avem de făcut pentru viitor. Trebuie să recunosc că există multe dificultăţi în agrearea unui consens, nereuşind să facem un pas înainte în stabilirea şi implementarea obiectivelor noastre comune de dezvoltare durabilă."