Ministrul britanic de Finanţe îndeamnă populaţia să continue să ia masa în oraş

G.U.
Miscellanea / 31 august 2020

Rishi Sunak

Rishi Sunak

Ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak, i-a îndemnat astăzi pe concetăţeni să continue să ia masa în oraş şi după expirarea schemei guvernamentale care prevede subvenţionarea meselor la restaurant, transmite Reuters, conform Agerpres.

Această schemă urmează să expire mâine, 1 septembrie.

Iniţiativa 'Eat out to Help Out' (Mănâncă în oraş şi ajută) a fost destinată să ajute sectorul ospitalităţii, care a fost afectat în mod deosebit de pandemia de coronavirus. Conform acestei scheme, în luna august, cei care au luat masa în primele trei zile ale săptămânii la restaurantele participante la program au beneficiat de un discount de 50% pentru orice comandă, reducerea fiind de până la 10 lire sterline pentru fiecare persoană, inclusiv copiii, Guvernul acoperind diferenţa.

Potrivit datelor publicate de portalul online Open Table, schema a fost atât de populară încât peste 64 de milioane de mese au fost luate în oraş în cadrul acestei iniţiative.

"Această schemă ne reaminteşte de ce ne place să luăm masa în oraş şi îi îndemn pe cetăţeni să menţină acest elan şi să ajute în continuare la relansarea noastră economică. Vreau să mulţumesc celor care s-au reîndrăgostit de localul lor preferat, managerilor care au petrecut săptămâni pentru a se asigura că restaurantele lor sunt sigure, precum şi şefilor, ospătarilor şi ospătăriţelor din întreaga ţară care au muncit din greu...tuturor celor care au ajutat la protejare a 1,8 milioane de locuri de muncă din sectorul ospitalităţii", a spus Rishi Sunak, într-un comunicat de presă.

Cifrele Open Table arată că numărul mediu de locuri ocupate la restaurante în zilele de luni, marţi şi miercuri ale lunii august a acestui an a fost cu 95% mai mare faţă de perioada similară din 2019.

Premierul britanic Boris Johnson a introdus o carantină naţională în luna martie, iar luni Trezoreria britanică a anunţat că aproximativ 80% dintre firmele din industria ospitalităţii au încetat activitatea în aprilie, iar 1,4 milioane de muncitori au fost trimişi în şomaj, cel mai mare număr din orice sector.

Mai multe lanţuri de restaurante au anunţat deja că vor continua să ofere discounturi şi în luna septembrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb