MINISTRUL COMUNICAŢIILOR: Licitaţia pentru 5G va avea loc până la finele anului

M.I.
Miscellanea / 13 iunie 2019

Licitaţia pentru 5G va avea loc până la finele anului

Licitaţia pentru frecvenţele 5G va avea loc până la sfârşitul acestui an, dar nu pot spune la ce cost total se va ridica această procedură, a declarat, astăzi, în conferinţa de deschidere a evenimentului Digital Assembly 2019, de la Bucureşti, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.

"Aşa cum este previzionat, sistemul 5G va fi parte a unei licitaţii publice, cel mai probabil în trimestrul IV al acestui an. În ceea ce priveşte costurile, acestea ţin de cei care doresc să securizeze frecvenţa ce poate gestiona tehnologia 5G. Este în proces de selecţie competitiv. Îmi este greu ca eu, în acest moment, să vă pot spune cam la ce cost total s-ar putea ridica această licitaţie pentru frecvenţele 5G. Ce vă asigur este că vom rămâne constanţi şi determinaţi pe parcursul pe care ni l-am asumat, astfel încât să avem licitaţia pentru 5G la sfârşitul anului 2019", a spus Petrescu, conform Agerpres.

Pe marginea subiectului legat de tehnologiile 5G, Mariya Gabriel, comisarul european pentru Economie şi Societate Digitală, a adăugat că, până la data de 30 iunie, statele membre trebuie să-şi evalueze propria situaţie, riscurile şi instrumentele pentru gestionarea riscurilor în materie de 5G, toate aceste informaţii urmând să fie transmise Comisiei Europene.

"Aş vrea să vă reamintesc că pe data de 8 martie am transmis statelor membre o recomandare, ca până la finalul lunii iunie, acestea să-şi evalueze propria situaţie naţională, riscurile şi instrumentele de care dispun pentru a putea gestiona riscurile respective. După ce vor trimite informaţiile la Comisia Europeană, noi avem intenţia ca, până în luna octombrie, să prezentăm un set de măsuri care să ne permită să avem o abordare europeană. Acesta este aspectul asupra căruia vreau să insist. Să nu repetăm aceleaşi greşeli ca în cazul 3G şi 4G şi să ne asigurăm că, de această dată, vom avea o mai bună coordonare. Vorbesc despre coordonare, nu despre uniformizare. Trebuie să profităm de această şansă pentru ca Uniunea Europeană să-şi câştige poziţia de lider în materie de 5G", a precizat Gabriel, scrie Agerpres.

Recent, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în comunicaţii, Eduard Lovin, declara că prevederile privind piaţa telecom din OUG 114 trebuie să fie abrogate până la finele acestei luni, urmând ca, ulterior, să fie adoptată o Hotărâre de Guvern care să stipuleze preţurile de plecare pentru licitaţie 5G.

"Dacă nu se abrogă OUG 114, pe componenta telecom, nu vom avea ce să scriem în caietul de sarcini pe licitaţia 5G. Abrogarea prevederilor telecom din OUG 114 trebuie să se facă până la sfârşitul acestei luni, după care să se adopte o HG în care să fie stipulate preţurile de plecare la licitaţie. Preţurile de plecare pentru licitaţia 5G menţionate în OUG 114 sunt inaplicabile şi rupte de realitatea din piaţa locală telecom", a explicat Lovin.

El a precizat că ANCOM a refuzat să avizeze OUG 114 şi doreşte să se revină la prevederile OUG 111 prin care autoritatea propune Guvernului preţurile de pornire la licitaţie, informează Agerpres.

"În varianta actuală a Ordonanţei, se poate ajunge la un preţ de pornire de miliarde de euro la licitaţia 5G (...) Am avut întâlniri cu cei din Guvern şi eu cred, sper, că au înţeles necesitatea abrogării secţiunii telecom din OUG 114. Altfel, tot calendarul publicat de noi pe licitaţia 5G se va duce mai departe de decembrie 2019", a mai spus oficialul ANCOM.

Eduard Lovin a adăugat că ANCOM a transmis anul trecut la Ministerul Finanţelor Publice, la solicitarea acestuia, estimarea sa cu privire la preţurile minime de pornire.

"Estimarea noastră era în decembrie anul trecut de minimum două miliarde de lei pentru tot spectrul de frecvenţe în benzile cuprinse între 700 Mhz şi 3,8 Ghz", a subliniat vicepreşedintele arbitrului telecom.

ANCOM a anunţat la finele săptămânii trecute, printr-un comunicat, că procedura de licitaţie pentru acordarea resurselor de spectru disponibil în benzile desemnate pentru implementarea tehnologiei de noua generaţie 5G urmează să fie finalizată până pe data de 31 octombrie, iar licenţele de utilizare vor fi acordate până la finalul anului, scrie Agerpres.

Calendarul aferent organizării licitaţiei pentru 5G a fost finalizat, vineri, în cadrul Consiliului Consultativ, iar documentul de poziţie se referă la acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil in benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz.

"Digital Assembly 2019' este cel mai mare eveniment în domeniul digital organizat de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene împreună cu Comisia Europeană şi desfăşoară în zilele de 13 şi 14 iunie, la Centrul Expoziţional Romexpo.

Evenimentul reuneşte peste o mie de actori relevanţi din sectorul IT&C, constituind cadrul de dezbateri pentru identificarea priorităţilor digitale în următorii cinci ani, precum şi pentru conturarea viitorului Europei digitalizate post-2020, informează Agerpres.

Potrivit organizatorilor, subiectele abordate în cadrul evenimentului de tehnologie de la Bucureşti se referă la: impactul tehnologiilor digitale şi contribuţia Programului Europa Digitală în adopţia lor; oportunităţile statelor europene pentru recâştigarea poziţiei de leadership în domeniul tehnologiei; oraşele inteligente, caracterizate prin conectivitate, rezilienţă şi sustenabilitate; impactul transformărilor digitale asupra creării locurilor de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb