Cristian Petrescu, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, s-a aflat astăzi în judeţul Vâlcea, unde a semnat un contract de finanţare prin Programul Operaţional Regional şi a vizitat stadiul lucrărilor la pârtia de schi din staţiunea Vidra, conform unui comunicat remis redacţiei.
Proiectul Amenajare şi modernizare str. Aurelian Sacerdoţeanu şi str. Patriarh Iustinian Marina, Municipiul Râmnicu-Vâlcea, Judeţ Vâlcea prevede fluidizarea traficului prin asfaltarea şi refacerea a 3.275 de metri de carosabil şi a trotuarelor, plantarea unui zid de protecţie din pomi, refacerea reţelei de canalizare pluviale şi a instalaţiei de iluminat public din zonă. Proiectul se va derula pe durata a 14 luni, valoarea totală ridicându-se la 21.874.736,47 de lei, din care 15.516.906,15 lei reprezintă valoarea finanţării nerambursabile din fonduri europene.
În staţiunea turistică Vidra, MDRT investeşte, prin subprogramul "Schi în România", în proiectul Dezvoltarea infrastructurii de agrement, cu o valoare de peste 148,2 milioane de lei; acesta a demarat în 2011 şi este preconizat să se finalizeze anul acesta, înainte de începerea sezonului de schi.