Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a vaccinat astăzi cu cea de a treia doză împotriva virusului SARS-CoV-2, în centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan din Bucureşti, potrivit Agerpres.
"Fiecare are datoria de a fi un model pentru cei din jur şi trebuie să înţelegem cât de mult ne influenţează comportamentul celor dragi. Astăzi, alături de mine au fost fiii mei şi le mulţumesc că au avut răbdare să mă însoţească! Educaţia începe din familie, iar cei care au credinţă ştiu că Dumnezeu lucrează prin oameni! Am încredere în medici, am încredere în ştiinţă şi vreau ca atât eu, cât şi cei la care ţin să fim în siguranţă. Acestea sunt principalele motive pentru care am mers astăzi să îmi fac a treia doză de vaccin", a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Culturii.
Bogdan Gheorghiu subliniază că îşi doreşte ca lucrurile să revină la normal, "să fim sănătoşi şi să nu ne fie frică să stăm într-o sală de spectacol plină sau, mai rău, să fim privaţi de teatru, concerte sau mersul la cinematograf".
"Vă îndemn să vă vaccinaţi până nu e prea târziu! Sănătatea trebuie să rămână pe primul loc", a punctat ministrul Culturii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.10.2021, 19:56)
Sa-i uram multa sanatate, caci de-acum incolo, chiar va avea multa nevoie de ea!
1.1. daca tot are doua maini.. (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2021, 12:12)
daca tot are doua maini.. trebuia sa faca si a 4-a doza, ca sa stie o treaba.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2021, 00:30)
eu n-am nicio datorie sa fiu model pt nimeni. de unde le scoateti bai fratilor? moralistii lui peste.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2021, 05:20)
Pacat. Desi anonim, chiar arati a fashion model .