• Vom solicita finanţare externă chiar dacă ne putem lipsi de ea
Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat că un acord de protecţie cu UE sau cu FMI ar putea fi greu de evitat, scrie Reuters, preluat de Newsin.
Declaraţia oficialului este cea mai puternică de până acum în privinţa posibilităţii ca România să ceară bani de la FMI pentru a sprijini economia. Acordul ar putea contribui la temperarea agitaţiei jucătorilor de pe piaţă şi evita o posibilă criză financiară generată de dependenţa ridicată a României de numerarul din străinătate.
"Aşa ceva ar putea fi evitat dacă am şti, de exemplu, că starea sectorului companiilor sau situaţia economiei şi din Uniunea Europeană nu se va înrăutăţi", a declarat Pogea, în cadrul unui interviu acordat Reuters, întrebat dacă un acord Fondul Monetar Internaţional sau cu UE ar putea fi evitat.
Ministru a continuat: "Dar, fiindcă există prea multe incertitudini, un gram de precauţie valorează cât un kilogram de reparaţii. Nimic nu este prea scump pentru stabilitatea financiară a ţării. Luăm în considerare cel puţin două opţiuni".
Întrebat dacă România ar trebui să obţină finanţare externă chiar dacă s-ar putea să nu aibă nevoie de ea, Pogea a răspuns afirmativ, fără să detalieze.