Plata arieratelor la nivelul autorităţilor locale, cu o valoare de 1,18 miliarde lei, este o condiţie pentru ca România să intre în board-ul FMI în luna iunie, când ar trebui făcută evaluarea acordului stand-by de tip preventiv, a declarat, într-o emisiune televizată, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.
"Arieratele sunt de 1,18 miliarde şi la nivelul autorităţilor locale, faţă de 840 milioane la sfârşitul lunii decembrie. Mai sunt şi alte plăţi restante care se apropie de termenul de 90 de zile şi care vor deveni arierate şi vor trebui plătite. Noi avem o prevedere foarte clară în acordul cu FMI, nu intrăm în bordul Fondului Monetar Internaţional în iunie dacă nu îndeplinim această condiţie", a precizat Liviu Voinea.