MINISTRUL FINANŢELOR, PHILIP HAMMOND: Marea Britanie amână Brexitul, dacă acordul premierului va fi respins

Ziarul BURSA #Internaţional / 8 martie 2019

Marea Britanie va fi nevoită, cel mai probabil, să amâne ieşirea din Uniunea Europeană, dacă parlamentarii vor respinge acordul Brexitului care va fi supus la vot pe 12 martie, a anunţat ministrul Finanţelor, Philip Hammond, scrie Reuters.

Dacă acordul nu va fi aprobat, parlamentarii vor trebui să se decidă dacă doresc amânarea Brexitului sau ieşirea din UE fără niciun acord, potrivit news.ro.

"Guvernului îi este clară poziţia parlamentului din acest punct de vedere. Parlamentul va vota împotriva ieşirii din UE fără un acord. Sunt foarte încrezător privind acest aspect", a declarat Hammond pentru postul de radio al BBC.

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie, dacă parlamentarii vor respinge acordul Brexitului şi vor decide că nu doresc o ieşire din blocul european fără un acord, nu va exista destul timp pentru a se ajunge la un nou acord.

Hammond şi-a avertizat colegii eurosceptici că dacă nu vor susţine acordul guvernului, există riscul unei relaţii economice mai apropiate cu UE.

"Vom fi apoi într-un teritoriu necunoscut şi va trebui ajuns la un consens în Camera Comunelor iar acest lucru înseamnă că vor trebui făcute compromisuri. Colegii mei pot evita acest lucru prin a vota în favoarea acordului", a afirmat Hammond.

Parlamentarii au votat pe 15 ianuarie - 432 la 202 - împotriva acordului la care ajunsese premierul Theresa May cu UE în mare parte din cauza plasei de siguranţă prevăzută în document. Ea are ca scop evitarea unei graniţe stricte între Irlanda (UE) şi Irlanda de Nord (Marea Britanie) şi prevede că Marea Britanie va rămâne practic în uniunea vamală a UE pe o perioadă nedeterminată.

Discuţiile dintre britanici şi UE nu au adus progrese semnificative privind o posibilă modificare a acordului şi nu se întrevede o soluţie în viitorul apropiat, au declarat oficialii UE miercuri.

Marea Britanie doreşte asigurări că plasa de siguranţă nu va fi implementată pe termen nedefinit.

"Întotdeauna am declarat că ieşirea din UE fără un acord ar fi un deznodământ de nedorit pentru Marea Britanie", a afirmat Hammond după ce a fost întrebat dacă ar părăsi guvernul lui May într-un asemenea scenariu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb