Franţa ar considera Rusia responsabilă pentru orice utilizare a armelor chimice sau bacteriologice în războiul din Ucraina, a declarat ministrul de externe Jean-Yves Le Drian pentru ziarul Le Parisien într-un interviu acordat ieri, transmite Reuters, conform Agerpres.
"Dacă ar avea loc atacuri chimice sau bacteriologice în Ucraina, am şti cine ar fi singurul responsabil pentru ele. Ar fi Rusia", a declarat Le Drian.
Ministrul francez a spus că o astfel de utilizare a armelor neconvenţionale ar duce la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei."Folosirea mijloacelor neconvenţionale ar constitui o escaladare intolerabilă şi ar duce ca răspuns la sancţiuni economice absolut masive şi radicale, fără tabuuri", a spus el. Le Drian a refuzat să detalieze natura unor astfel de potenţiale sancţiuni.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat duminică că Rusia ar putea folosi arme chimice după invadarea Ucrainei şi că o astfel de acţiune ar fi o crimă de război, potrivit unui interviu acordat ziarului german Welt am Sonntag.
În acelaşi interviu acordat Le Parisien, ministrul francez de externe a declarat că Rusia pretinde doar că negociază cu Ucraina în discuţiile bilaterale din ultimele zile.
"Există o singură urgenţă: încetarea focului, încetarea focului, încetarea focului. ... Numai pe această bază poţi negocia, pentru că nu negociezi cu pistolul pe cap".