Este vital ca Renault şi Nissan să-şi întărească alianţa, deoarece industria auto trece prin schimbări rapide în domeniul vehiculelor electrice şi conectate, a declarat, ieri, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, transmit Kyodo şi Reuters.
Vorbind după reuniunea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente), care a avut loc la Fukuoka, în Japonia, Le Maire a explicat că reducerile de costuri de care au beneficiat Renault şi Nissan le-ar putea ajuta să devină lideri în tehnologiile secolului XXI.
Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan a fost extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi.
"Uitându-mă la ultimii 20 de ani, văd că această calitate a Renault a fost consolidată de parteneriatul său cu Nissan. Prin urmare, este esenţial nu numai să prezervăm ci şi să întărim această alianţă. Aceasta a fost întotdeauna strategia statului francez şi rămâne strategia statului în calitate de acţionar", le-a declarat jurnaliştilor ministrul francez de Finanţe.
Acesta afirmase sâmbătă, într-un interviu acordat AFP, că Franţa este pregătită să-şi reducă participaţia de 15% deţinută la Renault pentru a consolida parteneriatul dintre producătorul auto francez şi Nissan.
Comentariile sale vin la câteva zile după ce producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a propus o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault, dar a retras apoi oferta, acuzând condiţiile politice din Franţa pentru renunţarea la crearea celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen şi Toyota.
Întrebat de jurnalişti dacă la întâlnirea de astăzi cu oficialii niponi va discuta problema participaţiei deţinute de statul francez la Renault, Le Maire nu a răspuns direct.
"Este un plan pe termen lung. În prezent cred că este înţelept să ne ţinem de obiectivele pe termen scurt şi mediu", a declarat ministrul francez de Finanţe, reafirmând importanţa întăririi alianţei dintre cei doi producători auto.
Vizita lui Le Maire în Japonia vine într-o perioadă de relaţii tensionate între Renault şi Nissan, după arestarea fostului arhitect al alianţei, Carlos Ghosn, în noiembrie 2018.
Astăzi, ministrul francez de Finanţe se va întâlni, la Tokyo, cu importanţi oameni de afaceri şi oficiali guvernamentali niponi, inclusiv cu omologul său, Taro Aso.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.