Ministrul Gheorghe Barbu adînceşte şi mai mult neînţelegerile cu PNL

Nicolae Mardari
Ziarul BURSA #Politică / 7 martie 2006

În ţara noastră politica este "fiecare pentru el". De fapt, "fiecare partid pentru el şi nici unul pentru cetăţeni" pare să fie mai realist

Văzînd că a declanşat un nou conflict cu PNL prin declaraţiile sale de la sfîrşitul săptămînii trecute, ministrul democrat Gheorghe Barbu a simţit ieri nevoia să mai facă unele precizări. El nu a reuşit, însă, decît să repete ceea ce spusese anterior.

"Precizările mele au fost în legătură cu dorinţa PD de a crea un partid puternic de centru dreapta, astfel încît acest partid să ajungă în viitor la guvernare, dacă se poate singur", a afirmat domnul Barbu. Dar cînd s-a pus, efectiv, problema precizărilor, declaraţia seamănă a bîlbă: "Aceasta are o legătură directă cu partenerii noştri din Alianţa DA. Aceasta este şi motivaţia pentru care discutăm împreună despre procesul de fuziune". Păi, tocmai neînţelegerile pe marginea fuziunii născuseră declaraţia sa.

Evident că, aşa cum şi domnul Barbu susţine, dorinţa oricărui partid este aceea să guverneze singur. Contextul în care ministrul democrat a făcut aceste declaraţii a fost, însă, cît se poate de nefericit. Pe fondul neînţelegerilor cu partenerii de Alianţă în special pe tema mult-discutatei fuziuni, declaraţiile domnului Barbu păreau mai curînd o ameninţare la adresa liberalilor şi a fost taxată de aceştia ca atare.

A crea un mare partid de centru dreapta care să guverneze singur înseamnă, implicit, ca liberalii să îşi piardă electoratul. Este o situaţie nu tocmai de neînţeles, pe fondul scăderii lor în sondaje în favoarea colegilor din PD. Pentru PNL, însă, o astfel de atitudine, care s-ar traduce prin ceva de genul "dacă nu fuzionaţi cu noi, oricum veţi pierde", este o dovadă de orgoliu a democraţilor şi ridică semne de întrebare la adresa colaborării din Alianţă.

Schimburi de replici ceva mai dure, precizări, eventual scuze, pot fi întîmplări normale din viaţa unei Alianţe aflată la putere. Din păcate, tensiunile dintre PD şi PNL par să se accentueze cu nenumărate astfel de nimicuri (să nu uităm că şi liberalii îi "înţeapă" pe democraţi, în special prin Ludovic Orban şi Crin Antonescu). În spatele acestor "mici neînţelegeri" pare că s-ar ascunde o dispută de fond şi care vizează exclusiv puterea: cu toate că sînt aliate şi la guvernare, cele două partide sînt într-o continuă negociere a relaţiilor de forţă. În acest tăvălug intră aspecte precum legile securităţii, modificarea Constituţiei, de fapt orice problemă mai importantă de pe agenda coaliţiei de guvernămînt. De, ca şi cum nu era suficientă lupta cu opoziţia, fiecare partid, aflat sau nu la putere, consideră că "fiecare pentru el" este politica optimă. De fapt, "fiecare partid pentru el şi nici unul pentru cetăţeni" nu este nicidecum departe de realitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb