Ministrul Mediului a anunţat că transporturile de lemne vor fi monitorizate prin GPS

F.D.
Miscellanea / 12 februarie 2020

Ministrul Mediului a anunţat că transporturile de lemne vor fi monitorizate prin GPS

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, miercuri, mai multe măsuri pentru stoparea tăierilor ilegale de arbori din pădurile ţării, printre acestea aflându-se urmărirea traseului fiecărui arbore, monitorizarea transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS şi fotografierea transporturilor de lemne. Ministrul doreşte şi modificarea Codului silvic astfel ca transportul materialelor lemnoase fără documente să devină infracţiune.

Costel Alexe a declarat, într-o conferinţă de presă, că vineri va merge la Bruxelles şi va avea întâlniri cu comisarul de mediu, urmând să prezinte cu acest prilej măsurile care vor fi luate pentru limitarea tăierilor ilegale de arbori.

"Vineri mă voi deplasa la Bruxelles unde voi avea întâlnire tete-a-tete cu comisarul de mediu şi evident îi voi spune ce ne angajăm să facem, ce am început în aceste trei luni de când conducem ministerul şi cum vom reuşi să limităm şi să stopăm tăierile ilegale din România", a spus ministrului Mediului.

El a anunţat că una dintre măsuri va urmărirea traseului fiecărui arbore din pădurile ţării.

"O să facem acest lucru prin sistemul informaţional integrat de urmărire a materialului lemnos - SUMAL-ul. În câteva luni, pentru că am avut discuţii nenumărate şi întâlniri şi cu conducerea STS-ului şi cu echipa comună de la Ministerul Mediului privind implementarea şi operaţionalizarea cât mai rapidă a SUMAL-ului. Pentru că l-am găsit într-un stadiu incipient, ne-am asumat ca până la jumătatea anului, în iunie 2020 îl vom operaţiona. SUMAL-ul va permite monitorizarea transporturilor de materiale lemnoase prin intermediul GPS, cu o periodicitate de până la cinci minute, accesul în timp real la evidenţa electronică a intrărilor/ieşirilor de materiale lemnoase din depozite cu confirmări de primire online, fotografierea transporturilor de lemne - trei fotografii pentru fiecare transport, automatizarea calculelor referitoare la volume şi cantităţile din camioane", a explicat ministrul.

O altă măsură anunţată de Costel Alexe o reprezintă urmărirea prin satelit a tăierilor ilegale de arbori.

Ministrul a spus că în prezent transporturile sunt controlate "în orb".

"Acum controlăm în orb. Dacă prindem pe cineva bine, dacă nu, înseamnă că nu am avut noroc", a spus Alexe.

Acesta a anunţat că se pregătesc modificări importate la Codul silvic. Astfel, transportul materialelor lemnoase fără documente specifice va deveni infracţiune.

Ministrul Mediului a acuzat faptul că "grupuri de interese au avut în fruntea ministerului oameni care să le servească".

El a susţinut că unu din cinci apeluri la 112 în care este semnalat un transport ilegal este confirmat.

"Cred că cetăţenii sunt singurii care s-au implicat în ultimii ani în stoparea tăierilor ilegale dn România", a spus ministrul.

Costel Alexe a precizat că a introdus o suprafaţă de mii de hectare în catalogul pădurilor virgine.

"În momentul de faţă, în cele trei luni de când sunt la minister, a fost introdusă o suprafaţă de câteva mii de hectare în catalogul pădurilor virgine", a afirmat ministrul Mediului, menţionând că astăzi sunt 8.000 de hectare de păduri virgine şi 22.000 de hectare de păduri cvasi-virgine.

Alexe a spus că speră să nu se ajungă "să fim nevoiţi să plătim sancţiuni pentru nepăsarea şi neimplicarea celor care au condus ministerul", el afirmând că răspunsurile primite de Comisia Europeană din partea României pe acest subiect "nu au convins".

"Sper ca prin acţiunile pe care le luăm să convingem Comisia Europeană că suntem un minister şi un guvern de bună credinţă. (...) Dacă nu ar fi fost Comisia Europeană imaginaţi-vă că toate aceste probleme de mediu pe care le avem astăzi, indiferent de ce probleme vorbim, ar afecta mult mai mult populaţia acestei ţări. Noroc că avem Comisia Europeană care ne-a mai tras din când în când de mânecă", a mai spus Alexe.

Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să pună în aplicare în mod corect Regulamentul UE privind lemnul (EUTR), care interzice firmelor din sectorul lemnului să producă şi să introducă pe piaţa UE produse obţinute din buşteni recoltaţi în mod ilegal. CE a trimis o scrisoare de punere în întârziere şi a acordat termen de o lună petru remedierea problemelor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Masuri care ocolesc problema. Tăierile ilegale de lemne se fac sub protecția autorităților statului și prin complicitatea primului om din stat.

    1. Mircea fa-te ca iei masuri pentru....

      Vrem să fie interzise tăierile de material lemnos pentru o perioadă de 30 de ani. Și să se facă reîmpăduriri masive în această perioadă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb