MINISTRUL MUNCII, ÎN LEGĂTURA CU FETIŢA ADOPTATĂ DE O FAMILIE DIN SUA: "Ambasadorul Klemm m-a asigurat de colaborarea sa"

I.T.
Politică / 22 iunie 2019

Marius Budăi (Sursa foto: Twitter)

Marius Budăi (Sursa foto: Twitter)

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat, astăzi, că a avut o discuţie telefonică cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, care l-a asigurat de toată colaborarea sa pentru a verifica starea copilului adoptat de familia de români din SUA, urmând ca luni să se vadă cu acesta pentru a clarifica situaţia.

"Am trimis un mesaj către ambasada SUA să discutăm. Ambasadorul Klem (Hans Klemm n.r) a fost de acord. Am avut o discuţie telefonică cu el şi m-a asigurat de toată colaborarea lui pentru a verifica starea copilului, să vedem că este în regulă şi să transmitem opiniei publice tot ce trebuie pentru a lămuri, a clarifica situaţia", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Muncii.

Acesta a precizat că luni va fi trimisă o echipă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Dolj, respectiv din Mehedinţi pentru a întocmi un raport amănunţit. De asemenea, el îi va prezenta premierului Viorica Dăncilă raportul privind evoluţia acestui caz începând din 2013, iar ulterior se va deplasa la Ambasada Americii pentru discuţii cu ambasadorul.

"Luni de dimineaţă o echipă mixtă compusă din reprezentanţi din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţia Socială se va deplasa la DGASPC Mehedinţi şi Dolj pentru a întocmi un raport amănunţit cu ceea ce s-a întâmplat. Deja pe birou am un raport de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie cu evoluţia acestui caz începând din 2013, de când copilul a fost declarat ca şi copil adoptabil, raport care luni, la prima oră, va veni şi semnat şi doamna preşedinte a ANPDCA va fi al mine în birou. Voi lua acest raport şi mă voi deplasa la doamna prim ministru pentru a i-l prezenta în amănunt, după care mă voi deplasa la Ambasada Americii să discut cu domnul ambasador Klemm din nou şi să vedem pas cu pas, să putem clarifica această situaţie. Am luat legătura cu domnul ambasador Klemm ţinând cont că familia adoptatoare are dublă cetăţenie, şi română şi americană. Copilul este la familia adoptiva. Am solicitat domnului ambasador să clarificăm situaţia copilului, să ne asigurăm că acest minor are bune tratamente şi va a depăşi trauma emoţională prin care a trecut ieri", a explicat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a mai spus că este în curs de pregătire o documentaţie care să fie trimisă în SUA pentru o monitorizare post adopţie.

"Eu vreau să mă asigur că interesul superior al copilului este respectat şi că acest minor beneficiază de bun tratament. Pregătim deja o documentaţie pe care să o trimitem în SUA pentru că avem memorandumuri de schimb de date şi de colaborare şi legea permite o monitorizare post adopţie şi vom uzita de aceste prevederi ale legii", a precizat oficialul MMJS.

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, astăzi, efectuarea unei anchete în cazul fetiţei ridicată de acasă pentru a fi dată în adopţie unei familii din SUA, subliniind că persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancţionate.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb