Ministrul Sănătăţii anunţă că, în contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, se poate ajunge şi la o carantinare

M.A.
Politică / 3 aprilie 2020

Nelu Tătaru (SUrsă foto: gov.ro)

Nelu Tătaru (SUrsă foto: gov.ro)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, după ce autorităţile locale din judeţul Ialomiţa au solicitat ca localitatea Ţăndărei să intre în carantină, că fiecare focar de coronavirus, mare sau mic, este evaluat particular.

"În contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, al creşterii numărului de cazuri, al nerespectării izolării, se poate ajunge la un moment dat şi la o carantinare", a spus el.

"Fiecare focar, mare sau mic, este evaluat particular. Avem în acest moment trei focare mari, sunt mai multe focare mici, în contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, al creşterii numărului de cazuri, al nerespectării izolării, se poate ajunge la un moment dat şi la o carantinare", a afirmat Nelu Tătaru, vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă s-a discutat cererea autorităţilor locale privind instituirea carantinei la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

El a spus că autorităţile locale vor face ce este necesar pentru a limita acest focar, iar dacă nu vor reuşi, se vor aplica şi alte măsuri.

Întrebat dacă se impune carantină şi la Arad şi Deva, el a spus că nu se impune în prezent.

"În acest moment nu se impune, după vizita pe care am făcut-o la Arad, suntem cu mult timp în spatele Sucevei, să spun aşa. dar dacă se respectă toate condiţiile, inclusiv de partea medicală, inclusiv de autorităţile locale, cât şi a populaţiei de rând, nu ajungem acolo", a afirmat Tătaru.

Prefectura Ialomiţa a anunţat, joi, că având în vederea situaţia epidemiologică la nivelul localităţii Ţăndărei şi pentru a întâmpina o evoluţie necontrolată a persoanelor confirmate cu COVID-19, a fost supus aprobării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică potrivit căreia localitatea Ţăndărei să intre în carantină. Propunerea a fost făcută având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultima săptămână şi numărul mare de contacţi apropiaţi aflaţo în izolare la domiciliu, fiind aprobată în unanimitate de către membrii CJSU.

Mai departe, propunerea a fost înaintată Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, pentru a fi analizată şi a se dispune măsuri.

Conform DSP Ialomiţa, în 2 aprilie în judeţ erau 37 de persoane confirmate, 208 persoane în carantină, 2.429 de persoane autoizolateMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, după ce autorităţile locale din judeţul Ialomiţa au solicitat ca localitatea Ţăndărei să intre în carantină, că fiecare focar de coronavirus, mare sau mic, este evaluat particular.

"În contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, al creşterii numărului de cazuri, al nerespectării izolării, se poate ajunge la un moment dat şi la o carantinare", a spus el.

"Fiecare focar, mare sau mic, este evaluat particular. Avem în acest moment trei focare mari, sunt mai multe focare mici, în contextul evoluţiei locale de la Ţăndărei, al creşterii numărului de cazuri, al nerespectării izolării, se poate ajunge la un moment dat şi la o carantinare", a afirmat Nelu Tătaru, vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă s-a discutat cererea autorităţilor locale privind instituirea carantinei la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

El a spus că autorităţile locale vor face ce este necesar pentru a limita acest focar, iar dacă nu vor reuşi, se vor aplica şi alte măsuri.

Întrebat dacă se impune carantină şi la Arad şi Deva, el a spus că nu se impune în prezent.

"În acest moment nu se impune, după vizita pe care am făcut-o la Arad, suntem cu mult timp în spatele Sucevei, să spun aşa. dar dacă se respectă toate condiţiile, inclusiv de partea medicală, inclusiv de autorităţile locale, cât şi a populaţiei de rând, nu ajungem acolo", a afirmat Tătaru.

Prefectura Ialomiţa a anunţat, joi, că având în vederea situaţia epidemiologică la nivelul localităţii Ţăndărei şi pentru a întâmpina o evoluţie necontrolată a persoanelor confirmate cu COVID-19, a fost supus aprobării Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică potrivit căreia localitatea Ţăndărei să intre în carantină. Propunerea a fost făcută având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultima săptămână şi numărul mare de contacţi apropiaţi aflaţo în izolare la domiciliu, fiind aprobată în unanimitate de către membrii CJSU.

Mai departe, propunerea a fost înaintată Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, pentru a fi analizată şi a se dispune măsuri.

Conform DSP Ialomiţa, în 2 aprilie în judeţ erau 37 de persoane confirmate, 208 persoane în carantină, 2.429 de persoane autoizolate şi monitorizate la domiciliu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb