MINISTRUL UNGAR AL JUSTIŢIEI: "Guvernul va răspunde atacurilor fără precedent de la Bruxelles"

G.B
Internaţional / 3 august 2021

Judit Varga

Judit Varga

Ungaria a fost atacată de Bruxelles ''la un nivel fără precedent doar pentru că Budapesta consideră o prioritate protecţia copiilor şi a familiilor şi de aceea nu doreşte să permită accesul lobby-ului LGBTQ în şcolile şi grădiniţele'' din Ungaria, a scris pe Facebook ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, consemnează MTI, citată de Agerpres.

"Am enervat Bruxellesul doar pentru că noi considerăm protejarea copiilor mai importantă decât cocoloşirea lobby-ului LGBTQ", scrie responsabila ungară în postarea publicată luni seara pe Facebook în ungară şi în engleză.

Ea aminteşte că guvernul ungar a avut "numeroase dispute de-a lungul timpului cu instituţiile de la Bruxelles", pe care le-a "reglementat oficial răspunzând corect la toate problemele şi preocupările şi, mai mult, a respectat întotdeauna Tratatele" UE.

Ministrul ungar notează însă că sursele recentului raport al Comisiei Europene despre statul de drept în ţările UE au fost "părtinitoare şi au reflectat folosirea de standarde duble împotriva Ungariei", şi prin urmare "concluziile acestuia sunt incorecte".

Potrivit lui Varga, Bruxellesul "se aşteaptă ca organele constituţionale independente ale Ungariei să ia deciziile pe care Comisia Europeană le consideră dezirabile în cazuri specifice, indiferent de fapte şi reglementări", ceea ce "reprezintă un abuz de putere din partea Comisiei".

Independenţa justiţiei şi libertatea presei continuă să fie ameninţate în Ungaria şi Polonia, consideră Comisia Europeană în raportul său privind statul de drept în ţările UE publicat pe 20 iulie şi pe care doreşte să-l transforme într-un prim instrument pentru aplicarea mecanismului prin care poate suspenda accesarea fondurilor europene pentru unele state membre.

Judit Varga răspunde că "independenţa, organizarea şi administrarea justiţiei în Ungaria au fost examinate de foruri internaţionale" şi "se poate certifica faptul că actualul cadru constituţional ungar este conform standardelor europene şi asigură mai multe garanţii instituţionale decât multe alte state membre ale UE".

Ministrul ungar subliniază totodată că Budapesta "respinge preocupările nefondate şi motivate politic ale CE privind lupta anticorupţie în Ungaria, unde funcţionează o strategie detaliată anticorupţie, un sistem eficient de protecţie a denunţătorilor şi prevederi penale stricte, chiar în comparaţie cu alte state europene"

Ea insistă de asemenea că în Ungaria prevalează un pluralism autentic în media, contrar evaluării Comisiei, ba chiar "situaţia din Ungaria este mai echilibrată faţă de peisajul media occidental, dominat de canale de stânga şi liberale, şi toate opiniile politice pot ajunge la public".

"Raportul Comisiei Europene privind statul de drept reprezintă un nou instrument de presiuni politice" şi "nu poate servi ca bază pentru viitoare mecanisme sau proceduri", conchide Varga, atenţionând că va face cunoscută poziţia guvernului său "referitor la astfel de atacuri fără precedent" într-o scrisoare tradusă în mai multe limbi, adresată instituţiilor şi statelor membre ale UE. "Să câştige bunul simţ", îşi încheie postarea ministrul ungar.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Problema e mult mai grava. Studiile sociologice au aratat ca opiniile, convingerile adultilor sunt foarte greu de schimbat. Asa ca au decis sa actioneze asupra copiilor, care reprezinta un material foarte maleabil. De asta turbeaza "Bruxellesul".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb