MINORITARI VERSUS MAJORITARI  Bogdan Chetreanu, CNVM: Sigur va fi o bătălie la Rompetrol

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 septembrie 2009

Bogdan Chetreanu

Bogdan Chetreanu

La începutul lunii septembrie, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dat o ordonanţă prin care a cerut “KazMunaiGaz” să depună documentaţia pentru ofertele de preluare obligatorie la cele două companii “Rompetrol” de pe Bursă în termen de o lună şi să spună cât au plătit pentru “The Rompetrol Group”. Câteva zile mai târziu, nouă acţionari ai “Rompetrol Rafinare”, care deţin puţin peste 5% din acţiunile RRC, au solicitat, printre altele, convocarea AGA şi alegerea administratorilor prin vot cumulativ.

Domnul Bogdan Chetreanu, comisar CNVM, ne-a explicat, într-un interviu, de ce ordonanţa CNVM a venit abia acum şi ne-a vorbit despre interesele acţionarilor minoritari. Situaţia ofertei de preluare de la “Zentiva” şi evaluarea de la “Istru” au fost, de asemenea, subiecte atinse în cadrul interviului.

Reporter: Există suspiciuni că ultima ordonanţă a CNVM privind oferta publică de preluare de la "The Rompetrol Group" a fost influenţată de lobby-ul mai multor minoritari. Este adevărat?

Bogdan Chetreanu: Haideţi să clarificăm termenii: la noi, din păcate, nu este reglementat termenul de lobby, oamenii înţelegând de obicei prin acesta trafic de influenţă sau grupuri de interese. În calitatea mea de membru al Comisiei, nu mă pot pronunţa în numele colegilor mei, la mine nu a făcut absolut nimeni lobby. Ordonanţa CNVM nu a apărut întâmplător acum. Noi avem în vedere cazul "Rompetrol" încă de când a avut loc prima tranzacţie, în 2007. Atunci nici noi nu eram foarte lămuriţi în privinţa deţinerilor indirecte, la fel cum nici piaţa europeană, de unde noi ne inspirăm, nu era lămurită. Între timp, reglementatorii din UE au considerat că şi în cazul deţinerilor indirecte trebuie să se facă Oferte Publice de Preluare. Acesta este motivul pentru care şi noi am întârziat cu OPP-ul de la "Rompetrol".

Reporter: În luna iulie a acestui an, doamna preşedinte Gabriela Anghelache spunea că în cazul "Rompetrol" nu fusese luată încă nicio decizie şi nu era sigură dacă mai este în analiza Comisiei...

Bogdan Chetreanu: Cazul a fost tot timpul în analiză încă din vara lui 2007, asta vă garantez. Iniţial, cei din Executivul Comisiei înclinau spre varianta că cei de la "KazMunaiGaz" nu trebuie să facă OPP, de asta s-a mai şi întârziat un pic, dar ulterior, studiind ce s-a întâmplat şi pe piaţa europeană, am văzut care este cazuistica. Unii au spus că textul de lege este mai puţin clar, eu spun că este clar şi că acţionarul indirect trebuie să lanseze o Ofertă Publică de Preluare. Îmi asum în numele Comisiei, dacă vreţi, o parte din vina întârzierii acestei clarificări.

În ceea ce priveşte acţionarii minoritari care au convocat Adunarea Generală a Acţionarilor la "Rompetrol Rafinare", bravo lor! Să facă ce ştiu de cuviinţă!

Reporter: Ce credeţi că vor să facă cei nouă acţionari minoritari ai "Rompetrol"?

Bogdan Chetreanu: Vor să facă ceea ce este normal în cazul acesta: vor să obţină un preţ cât mai corect pentru acţionarii minoritari, ceea ce vrem şi noi, nu numai ei.

Reporter: Dar este posibil ca această întârziere pe care v-aţi asumat-o să fi afectat preţul la care KMG va lansa oferta...

Bogdan Chetreanu: În momentul de faţă se fac calcule, analize...Dacă vă uitaţi la preţ, întârzierea aceasta nu a afectat foarte mult preţul din ofertă, cât faptul că nu ştim la ce preţ a avut loc tranzacţia dintre KMG şi "The Rompetrol Group". Noi vrem să ştim exact care au fost preţurile la cele două tranzacţii, astfel încât dacă cei de la KMG vor veni cu un preţ pe care noi nu îl vom considera serios, să putem calcula preţul din ofertă.

Reporter: Care preţ ar fi unul serios?

Bogdan Chetreanu: Se pare că preţul la care s-au făcut cele două tranzacţii este la peste 2.000 de lei vechi pe acţiune. Dacă Dinu Patriciu sau oricine altcineva a primit un anumit preţ pentru participaţia sa, este normal ca şi acţionarii minoritari să primească acelaşi preţ sau cel puţin un preţ apropiat, dar nu de şapte-opt ori mai mic decât cel care se vehiculează acum în piaţă. Aş vrea să subliniez acest lucru: este dezideratul nostru ca acţionarii minoritari să primească un preţ corect. Probabil că şi cei nouă acţionari minoritari au acelaşi deziderat. Acum eu nu cred că nişte acţionari minoritari care deţin 5% din "Rompetrol" pot să hărţuiască un gigant precum "KazMunaiGaz". Ce fac aceşti acţionari minoritari se practică peste tot în lume: acţionarii minoritari au interesul să primească un preţ cât mai mare, iar majoritarul să plătească un preţ cât mai mic. Sigur va fi o bătălie pe preţul din ofertă.

Reporter: Cum se va poziţiona CNVM în această bătălie?

Bogdan Chetreanu: Noi trebuie să fim la mijloc. Noi suntem puşi aici ca să facem dreptate. Legea spune că preţul din ofertă trebuie să fie cel puţin egal cu cel mai mare preţ plătit de ofertant în perioada de 12 luni anterioară ofertei. "KMG" a cumpărat 75% din "The Rompetrol Group" în 2007 şi, anul acesta, a cumpărat 25%. Din informaţiile mele, dar nu sunt informaţii oficiale, este vorba tot despre acelaşi preţ ca şi în 2007, În jur de 2.000 de lei vechi pe acţiune. Cei de la "KMG" au, în schimb, libertatea să vină cu o ofertă în plic închis, cu un preţ convenabil şi vom analiza. Dacă aş fi în locul dumnealor, eu asta aş face, dar nu vreau să îi influenţez cu absolut nimic.

Reporter: Ce înseamnă un preţ convenabil?

Bogdan Chetreanu: Măcar undeva la mijloc, nu pot să vă dau cifre. Eu ştiu cât este minimul şi cât este maximul, dar nu mă pot pronunţa. Din momentul în care vin cu preţul din ofertă, vom analiza pe baza directivelor europene, a legislaţiei în vigoare ce poziţie o să luăm.

Reporter: Ce riscă KMG dacă nu dă curs ultimei Ordonanţe CNVM?

Bogdan Chetreanu: Sancţiunile pot merge până la amenzi cuprinse între 0,5% şi 5% din capitalul lor social, ceea ce pentru un gigant precum KMG este cam mult. Nu cred că se va ajunge până acolo pentru că este vorba despre nişte oameni de afaceri foarte buni şi responsabili.

Reporter: Este posibil ca CNVM să fie influenţat de un factor extern?

Bogdan Chetreanu: Nu, niciodată. Dar haideţi să fim foarte atenţi şi să lămurim foarte bine lucrurile: dacă aceşti acţionari care deţin 5% din RRC vor să obţină un preţ cât mai corect pe acţiune, noi îi sprijinim din punct de vedere legal pentru că asta vrem şi noi. Vrem ca acţionarii minoritari să fie trataţi cât mai corect.

Reporter: De obicei, societăţile sancţionate îşi plătesc amenzile?

Bogdan Chetreanu: Asta nu mai ştim. Noi le trimitem la Administraţiile Financiare.

Reporter: Aţi verificat vreodată dacă le plătesc?

Bogdan Chetreanu: Am verificat, însă acest lucru deja nu ne mai interesează pe noi pentru că banii din amenzi se duc la bugetul de stat, nu intră la noi în cont.

Reporter: Şi dacă nu îşi achită amenda, ce riscă?

Bogdan Chetreanu: Să îi execute Fiscul.

Reporter: Ce punct de vedere are Comisia faţă de ceea ce se întâmplă cu Oferta Publică de Preluare de la "Zentiva", blocată de mai mulţi acţionari minoritari?

Bogdan Chetreanu: Este foarte normal şi foarte firesc ce fac aceşti acţionari. Acolo este un grup de acţionari minoritari foarte puternici care fac operaţiunea inversă, cumpărând ei din piaţă în loc să îi lase pe alţii să subscrie în cadrul ofertei.

Reporter: Dar CNVM a aprobat documentul de ofertă la un preţ de 0,7 lei/acţiune, în timp ce acţionarii minoritari au trimis o scrisoare "Sanofi-Aventis" în care cer un preţ dublu, de 1,37 de lei/acţiune...

Bogdan Chetreanu: Au fost discuţii în Comisie pe acest caz de două-trei ori, tocmai pentru că aveam semnale în piaţă că preţul din ofertă nu este în regulă. Dar noi am aprobat acest preţ deoarece, potrivit legii şi Regulamentului CNVM, acest preţ este corect. Au fost discuţii că cei de la "Sanofi-Aventis" au venit cu nişte situaţii auditate în avans, probabil că acest lucru a scăzut puţin preţul din ofertă, dar noi nu am putut să nu le primim. Problema acum este că a scăzut piaţa şi că minoritarii se revoltă, cer un preţ cât mai bun şi fac referinţă la o perioadă în care piaţa mergea foarte bine. Din punctul lor de vedere este firesc. Imaginaţi-vă că piaţa ar fi pe creştere şi preţurile foarte mari: nemulţumiţi ar fi atunci majoritarii. Cineva este nemulţumit întotdeauna, este ca la judecată: cineva pierde, cineva câştigă. Noi suntem la mijloc şi trebuie să spunem, în anumite cazuri, cine are dreptate.

Reporter: Dacă această ofertă se încheie fără succes având în vedere că s-a subscris până acum foarte puţin, mai are "Sanofi-Aventis" vreo obligaţie legală în acest sens?

Bogdan Chetreanu: "Sanofi-Aventis" nu mai are obligaţia să revină cu altă ofertă, şi-a făcut datoria. Dacă se încheie fără succes, "Zentiva" nu va mai fi delistată sau poate "Sanofi-Aventis" va negocia cu grupul acţionarilor minoritari care blochează oferta şi vor ajunge la o înţelegere. Aşa cum văd acestea sunt nişte operaţiuni fireşti şi normale pe orice piaţă din lume. Fiecare luptă să ia un preţ cât mai bun pe acţiune, este "business" până la urmă. Noi suntem puşi aici ca să avem grijă ca regulile să fie respectate.

Reporter: Noi am scris despre situaţia de la "Istru" şi "Mara" unde delistările urmau să se facă pe baza unor evaluări contestabile.

Bogdan Chetreanu: Când aţi scris de "Istru", cazul acesta era de foarte mult timp în atenţia noastră.

Reporter: Iar acţionarii minoritari cu care am vorbit noi erau dezamăgiţi că CNVM nu a intervenit destul de prompt în favoarea lor...

Bogdan Chetreanu: Pot să vă spun că noi am intervenit extrem de prompt la "Istru". La această societate s-a făcut o evaluare pe care noi am considerat-o neserioasă. A venit un alt evaluator care a făcut o evaluare similară cu prima, dar aici noi avem o mare problemă: nu avem absolut niciun fel de control asupra evaluatorului. Suntem în curs de a iniţia o serie de discuţii cu ANEVAR, singura care are control asupra evaluatorilor. Cazul nu este izolat: am avut situaţii în care evaluările ne-au surprins şi pe noi.

Reporter: Ce mai puteţi face acum la "Istru" având în vedere al doilea raport de evaluare care dă dreptate primului raport, contestat de minoritari?

Bogdan Chetreanu: Vom vedea la ce soluţii ajungem cu ANEVAR.

Reporter: Câte OPP-uri mai aveţi în analiză?

Bogdan Chetreanu: Avem zece în lucru în acest moment. Anul trecut, au fost 68 de acţionari notificaţi, opt acţionari sancţionaţi cu avertisment şi unul cu amendă şi 35 de OPP-uri aprobate, iar pe 2009 avem 31 de acţionari notificaţi, 21 sancţionaţi cu avertisment, 17 sancţionaţi cu amendă şi 14 OPP aprobate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb