MIRCEA GEOANĂ, DUPĂ CE A PIERDUT PRIMĂRIA CAPITALEI: Reforma administraţiei - prioritatea Guvernului

Doru Ivanov
Ziarul BURSA #Politică / 6 iulie 2004

Modernizarea administraţiei publice constituie obiectivul principal al Guvernului, conform declaraţiilor ministrului de externe, Mircea Geoană, cel care a pierdut lupta pentru Primăria Generală a Bucureştiului. "Reforma acestui sector reprezintă prioritatea numărul unu a Executivului", a afirmat domnia sa ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Procesul schimbărilor în administraţie trebuie urgentat, potrivit spuselor ministrului de externe, întrucît el constituie o "probă eliminatorie pentru examenul aderării la Uniunea Europeană". Mircea Geoană este de părere că, în cazul în care cei din structurile de conducere nu vor înţelege importanţa acestor transformări, ne vom confrunta cu un blocaj administrativ, ale cărui urmări vor fi resimţite inclusiv în economie. Transformările în cauză, consideră ministrul de externe, "trebuie implementate începînd cu nivelurile cele mai înalte şi ajungînd pînă la cele mai de jos". Conform şefului diplomaţiei române, în acest mod, ţara noastră va trece cu brio de momentul aderării. Însă, adevărata criză, susţine Mircea Geoană, poate apărea abia după acest pas: "Reala provocare nu este să aderăm, ci să facem faţă în anii imediat următori". Domnia sa consideră că trebuie să evităm situaţia prin care a trecut Grecia, din cauza problemelor de adaptare la normele comunitare, şi să urmăm exemplul Germaniei - "singura ţară care a trecut, în cel mai eficient mod, de la un regim comunist la unul al economiei de piaţă". Mircea Geoană arată că, deşi costurile de modernizare a administraţiei publice nemţeşti au fost foarte mari, acestea au fost amortizate, reprezentînd "una dintre cele mai eficiente investiţii ale Germaniei". Acest gen de reformă, spune ministrul de externe, trebuie aplicat şi la noi, deoarece constituie una din puţinele modalităţi de combatere a corupţiei.

În acest sens, Ministerul Afacerilor Externe a lansat, în colaborare cu Institutul pentru Politici Europene şi Ambasada Germaniei la Bucureşti, programul "Pregătirea profesională a diplomaţilor". Acesta face parte din cadrul proiectului "Instruirea asupra problemelor Uniunii Europene pentru administraţie publică" şi îşi propune să formeze un nou corp de diplomaţi, care să poată îndeplini sarcinile comunităţii. Armin Hiler, ambasadorul Germaniei în ţara noastră, a subliniat că cei care lucrează în administraţie au în permanenţă nevoie de pregătire, întrucît acest sector este caracterizat de complexitate. Noii diplomaţi, crede domnia sa, trebuie să aibă atît cunoştinţe politice, cît şi organizatorice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb