Mircea Geoană: "Eu voi decide când va fi momentul să candidez la prezidenţiale"

S.B.
Politică / 17 aprilie 2023

Mircea Geoană: "Eu voi decide când va fi momentul să candidez la prezidenţiale"

Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat, chestionat despre o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale, că va lua o decizie atunci când va veni momentul, informează news.ro.

El a mai precizat că doreşte să fie de folos României şi mai importante sunt discuţiile despre cum să facem ca să atragem mai multe investiţii în ţara noastră sau să renaştem industria de apărare românească.

"Eu cred că întrebarea reală este cum vom face, nu cu cine vom face. Nu ştim încă. Mi-a fost prelungit mandatul la NATO. Este o onoare recunoaşterea faptului că fac o echipă foarte bună cu domnul secretar general Jens Stoltenberg. Va trebui să asigurăm tranziţia la noul secretar general sau noua secretară generală care se va întâmpla în următoarele luni, poate nu acum în octombrie, poate un pic mai târziu. De ce nu şi o femeie? Nu decidem noi, decid alianţii şi această discuţie a început. Secretarul general Stoltenberg a făcut o treabă extraordinară. Eu sunt şi român, şi oltean, şi politician. Ştiţi cum e? În Oltenia, Olcitul trebuie să fie cu o banchetă în faţă şi toată lumea să aibă loc la fereastră. Cam aşa e. Eu nu am crezut că am putut să învăţ atâta de la un politician cum am învăţat de la Jens Stoltenberg. Un om extraordinar. 10 ani prim-ministru în Norvegia, un om de un calm şi o temeinicie şi de o sofisticare incredibil de puternice. Deci am avut o şansă să lucrez cu el. Voi lucra cu aceeşi onestitate şi în aceeaşi echipă cu viitorul secretar general, indiferent cine va fi el", a afirmat Mircea Geoană, întrebat luni la Antena 3 CNN despre o posibilă candidatură la funcţia de Preşedinte al României.

El a adăugat că "nu este moral, etic şi nici nu cred că este productiv să îmi fac vânt cu coada despre ce o să fac sau nu o să fac după ce termin acolo".

"Îmi fac treaba bine aici, dau totul organizaţiei care mi-a dat şansa să reprezint România la nivelul cel mai înalt, dar ceea ce aş vrea să fac şi în această perioadă şi după, indiferent ce voi decide sau nu voi decide că am să fac, este să încerc să ajut România cu soluţii despre cum să facem. Românii vor decide cine le sunt liderii. E normal. Avem atât de multe alegeri la anul, încât o să fie o oboseală electorală masivă în România. Deci nu are rost să discutăm. Dar cum facem, cum folosim acest moment important ca ne avansăm interesele, cum facem ca să vină mai multe investiţii, cum facem să avem renaşterea industriei de apărare româneşti? Este o invitaţie pentru renaştere de producţie militară în România, în parteneriat cu Occidentul. Acum avem atâta nevoie de producţie militară suplimentară pentru noi şi pentru a susţine Ucraina, încât eu văd cum companiile mari occidentale se duc, cred că vin şi în România, se duc şi în Ungaria, în Polonia. Există în clipa de faţă o efervescenţă în jurul industriei de apărare europene", a completat Geoană.

Acesta a mai spus că obligaţia sa ca lider este să ofere un element de încredere şi ambiţie renăscute în România şi a reiterant că va decide când va fi momentul asupra unei posibile candidaturi la prezidenţiale.

"Românii vor decide pe cine doresc ca lider, pe cine vor vota, dar acum este foarte important să nu ratăm acest moment. Nici eu nu vreau să aştept până termin mandatul ca să pot să fiu de folos ţării mele. Îmi fac treaba la NATO, îmi ajut ţara cât de mult pot. Atunci când am un discurs, el nu are tentă electorală. Multă lume spune - a vorbit Geoană despre economie. Înseamnă că are un plan. Nu. Obligaţia mea ca lider este să dau un element de încredere şi de ambiţie renăscută în România şi să ajut cât mai mulţi, în special pe cei tineri să îşi vadă destinul legat de ţara lor. (...) Vă rog foarte mult să nu considerăm ceea ce spun public ca un element de încălzire pentru o eventuală candidatură. Nu e vorba despre asta. Voi decide când va fi momentul", a mai precizat Mircea Geoană.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. El doreşte ca România sa fie o veritabila colonie

    bine ca majoritatea din PSD au realizat! si au

    sabotat cand a trebuit 

    Nu esti bun nici colo,nici dincolo.Ai face un mare bine Romaniei daca ti-ai vedea de treburile tale,nu avem nevoie de ajutorul tau.Doamne,Dumnezeule niciodata nu avem de unde alege:daca nu era Basescu,era Gioana,daca nu era Klaus,era Viorica!Unul mai hulpav ca altul,unul mai tradator ca altul,unul mai prost ca altul!Si cand ma gandesc si la Ilieskovici...L-a uitat Dumnezeu pe pamant,nu-l vrea!Si nici ala cu coarne.

    1. Amice, greșesti! Păi Zeus+Necuratu' nu fac cât CPI/TPI a`lu`HAGA... și dânsa asta îl VREA!!! Șiii, pe Vadim nu l-ai apucat?!

      Hristos a înviat! ...Domnule Make.

      (și mulțumesc iară pt."găzduire")+(iertare creștinească). 

      Și adaug: Gionică M. va suii în Deal la Cotroceni când iLiciĂsta îi va decoperta eticheta aia...

      Aha,eticheta aia de prostanac!Degeaba,cum este,asa este!

      Vadim a murit,l-am lasat in pace!Si ce vrei sa spui?Doar nu o face Mihaela ,dragostea mea ,rocada cu Klaus fiindca asa vrea a lui Haga!Fereasca Dumnezeu!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb