MIRCEA GEOANĂ: "Nato a pus la punct un plan pentru ajutorarea aliaţilor, în cazul unui al doilea val al pandemiei"

A.P.
Miscellanea / 8 septembrie 2020

MIRCEA GEOANĂ

MIRCEA GEOANĂ

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este pregătită pentru un posibil al doilea val al pandemiei SARS-CoV-2 şi are un plan de sprijin al aliaţilor în caz de nevoie, a declarat, marţi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, citat de Agerpres.

Acesta a transmis un mesaj video pentru cei care participă la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

"La NATO suntem pregătiţi pentru un posibil al doilea val al pandemiei şi de aceea am pus la punct şi am agreat un plan pentru a oferi sprijin aliaţilor, partenerilor noştri - un stoc de echipamente medicale, un fond de achiziţii pentru echipamente medicale, pentru a putea să fim pregătiţi în orice clipă pentru o eventuală situaţie mai dificilă", a afirmat oficialul.

El a vorbit şi de priorităţile NATO în pandemie.

"Principala prioritate aici, la NATO, a fost să fim siguri că această criză sanitară şi criză economică să nu se transforme într-o criză de securitate, că forţele noastre rămân vigilente şi că suntem gata în fiecare moment să apărăm toţi aliaţii, un miliard de cetăţeni, împotriva oricărei ameninţări şi asta facem în fiecare zi şi acest lucru este important", a punctat Mircea Geoană.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ... si va minunati ...

    Domnule secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

    Militarii armatei romane in rezerva si in retragere din Romania, care unii au activat cu arma in mana in cadrul NATO, au acum drepturile de pensie stabilite in baza unei false legi facute de Guvernul Ciolos la 11 dec. 2015.  

    La 11 dec 2015, sub motivul ca legea 223/2015 nu poate fi aplicata, Guvernul Ciolos a falsificat (modificat, completat, abrogat) prin art. 40 din OUG 57/2015, in vigoare de la 11 dec 2015 textul publicat in M. Of nr 556/2015 al legii 223/2015, act juridic emis de Parlamentul Romaniei, promulgat de Presedinte si publicat in M. Of. inainte ca acesta lege (text) sa intre in vigoare.  

    De atunci, autoritatile cu atributiuni in acest domeniu, au facut si fac uz de acest fals in stabilirea si acordarea drepturilor si judecarea cauzelor in acest domeniu.  

    Astfel militarilor armatei romane in rezerva si in retragere nu li se acorda drepturile stabilite prin lega emisa de Parlament, promulgata si care nu putea fi oprita sau dezafectata de nimeni ci in baza unui fals crosolan. Ca urmare a acestei situatii, multi dintre militarii armatei romane in rezerva si retragere sunt discriminati.  

    Desi legea (si falsa lege) prevede egalitatea in privinta tratamentului intre pensionarii care au aceiasi situatie juridica, cuantumurile pensiilor sunt semnificativ diferite ajungandu-se la raporturi de 1/2; 1/3, pensiile militare fiind influientate in mod ilegal, nedrept, de anul trecerii in rezerva. 

    Domnule secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Desigur cunoasteti aceasta nefireasca neconstitutionala si ilegala situatie.  

    Cunoscand pozitia d-voastra, constanta, critica, in privinta politicii nedrepte a guvernelor din Romania ultimilor ani in domeniul pensiilor militarilor armatei romane din rezerva si in retragere, data fiind inalta demnitate pe care o detineti in NATO, puteti si trebuie sa determinati ca si in Romania sa se revenia la normalitate si legalitate in acest domeniu, la respectarea drepturilor tuturor pensionarilor armatei romane. Puteti si trebuie sa determinati instaurare dreptatii si egalitatii de tratament intre pensionarii armatei romane. Ca si noi am fost membrii NATO. Unii cu arma in mana.

    Cu respect.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb