MIRCEA GEOANĂ: "Pentru România, integrarea în NATO şi UE, la fel de importante ca Marea Unire"

S.B.
Politică / 24 iunie 2022

"Pentru România, integrarea în NATO şi UE, la fel de importante ca Marea Unire"

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat vineri, la Cluj, că integrarea României în NATO şi UE sunt momente istorice la fel de importante ca Marea Unire şi Mica Unire, informează Agerpres.

"Pentru România, integrarea în NATO se încheie abia în 2022. Am intrat în 2004, dar din punct de vedere militar şi de securitate România va avea, datorită faptului că Rusia este un actor imprevizibil şi agresiv, aceeaşi calitate a securităţii naţionale, cum o are Germania sau Belgia. Nu avem niciun fel de diferenţă între ceea ce are NATO pe flancul estic şi ceea ce are NATO deja în Europa de Vest. Este o schimbare fundamentală. (...) În NATO şi UE este familia naturală a României (...), este casa noastră. (...) Integrarea noastră în NATO şi UE reprezintă - şi va fi în cartea de istorie - un moment la fel de important ca Marea Unire sau Mica Unire, pentru că este de fapt o schimbare de paradigmă, pentru prima dată România are ca aliat şi partener întreg Occidentul democratic", a afirmat Mircea Geonă, la o dezbatere organizată de Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB).

În aceeaşi dezbatere, el a spus că lumea, umanitatea, trece prin transformări fără precedent.

"Asistăm la una dintre cele mai mari transformări a societăţii umane din istoria speciei noastre. Niciodată nu am avut atât de mulţi factori cumulativi, structurali. (...) Avem o anumită criză a democraţiei şi a modelului capitalist pe care Europa, pentru cinci secole, şi inclusiv România, poate nu tot timpul la fel de organic, dar cine a fost parte din această într-un fel dominaţie a Europei în planul ideilor şi a valorilor; democraţia s-a născut aici, ideile de capitalism modern s-au născut aici şi în cadrul lumii democratice occidentale există în acest moment o mare conversaţie cu privire la nevoia de a ne reîmprospăta democraţia, pentru că este un proiect care nu este static, este foarte dinamic, şi ca în orice altceva în care nu investeşti energie, dragoste şi atenţie, riscă să rămână în spatele aşteptărilor opiniei noastre publice. În domeniul economic, pe lângă marea revoluţie tehnologică, avem o conversaţie puternică cu privire la tipul de capitalism sau tipurile de capitalism, pentru că nu e unul singur, pentru că şi modelul economic trebuie regândit", a argumentat Mircea Geoană.

UBB şi Institutul Aspen România au organizat, vineri, dezbaterea cu tema "Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României", dezbatere la care au participat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi rectorul UBB, prof univ dr Daniel David.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Tot istet ai ramas,cu zicea nea Nelu!

    La marea unire,ne am ales cu teritorii,dupa ue,campia de vest e cumparata de italieni,insula mare de arabii care pun doar lucerna pt oi si camile,prin Baragan mai e luat 30 de aliati!

    De fabricil de ulei sunt ale americanilor,petrolul la austrieci,Ro a ramas cu bratele vanjoase pe care ne dau multe multinationale salariuminim indestulator 

    1. Domnule Geoană. Se pare ca doriti sa candidați la prezidențiale TARII.Cu asemenea cunostinte despre istoria româniei,sunteti la egalitate cu alt presedinte,care însă,este și el repetent la istoria româniei deși se da profesor.Daca MAREA UNIRE,a adus un ritm de dezvoltare al țării,prosperitate pentru toți locuitorii din România,culminând cu dezvoltarea ne mai pomenita din timpul lui Ceausescu,cand in romania sau construit de catre romanii care azi sunt batjocoritor,constructii mărețe,care actuala clasa politica si viitoarea nu le va construi niciodată.Asa ca,intrarea în UE și NATO,AU TRANSFORMAT ROMANIA INTR_O COLONIE,iar pe români în SCLAVI MODERNI.Asa ca lasatine in durerea noastră și nu mai veniți în țară.!

      Julilica' cu cin' te certi fratioare" :))) Tu raspunzi si tot tu ai ajuns sa ti dai replica ? :)))

      Lasa omu' in pace ca ie" bun de presh'e dinte ...altul mai bun nu o sa gasim noi Romanii ! :)))  

    ...

    ...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb