Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Râmnicu Vâlcea, că dacă se va decide să candideze la preşedinţia României o va face doar ca independent, deşi nu refuză nici susţinerea unor formaţiuni politice, potrivit Agerpres.
"Eu nu evit susţinere din partea unor partide. Nu asta este ideea, dar în esenţă sunt absolut hotărât dacă voi candida, să candidez ca independent, pentru că eu cred că un preşedinte al naţiunii române trebuie să îi reprezinte pe toţi românii şi pe toate româncele. Nu ai culoare de partid, iar ficţiunea asta din Constituţia României că un preşedinte aparţinând unui partid, propulsat de un partid, ajunge la Cotroceni şi peste noapte se transformă în cineva independent şi deasupra intereselor de partid este efectiv o ficţiune şi de multe ori chiar o minciună. Şi se pare că nici nu a funcţionat... De aceea cred că este nevoie de cineva care să lucreze cu partidele, dar care să reprezinte interesele tuturor. Pentru mine nu există români pesedişti, români liberali, români userişti, udemerişti sau AUR sau orice altceva. Cu toţii suntem români şi românce. Cu toţii avem nevoile de a merge mai departe, cu toţii avem nevoie ca România să fie respectată, cu toţii avem nevoie să fim reprezentaţi mai bine şi în plan extern. De aceea, cred că este nevoie de cineva care să fie un preşedinte ca la carte, care să respecte Constituţia şi să-i reprezinte pe toţi românii. Şi acest lucru cred că este o necesitate politică şi istorică pentru România", a spus Geoană în cadrul unei conferinţe de presă.
Mircea Geoană a precizat că se va hotărî cu privire la candidatura sa la funcţia de preşedinte al României abia la finalul mandatului său la NATO, scrie Agerpres.
"Puţină răbdare. Mandatul meu la vârful NATO se apropie de sfârşit. Se împlinesc cinci ani de când fac această muncă. A fost o perioadă foarte, foarte plină, foarte complicată, cu război în Ucraina, cu retrageri din Afganistan, cu pandemie, cu multe, multe probleme şi mă pregătesc să plec cu fruntea sus dintr-o funcţie importantă. Sper că şi românii şi româncele au fost mândri de faptul că unul de-al nostru a ajuns la un nivel atât de înalt şi mă pregătesc pentru următorul capitol din viaţa mea. Dar, aşa cum am spus-o şi alte dăţi, până în ultima zi de mandat îmi fac datoria acolo, iar a doua zi după ce termin mandatul la NATO am să mă întorc acasă şi am să comunic decizia şi intenţia cu privire la capitolul următor al vieţii mele", a adăugat secretarul general adjunct al NATO.
Mircea Geoană s-a aflat vineri, în Vâlcea, într-o vizită oficială pe care a efectuat-o la iniţiativa Mişcării România Renaşte, care a anunţat că susţine candidatura lui la funcţia de preşedinte al României. Cu acest prilej, Mircea Geoană şi-a prezentat susţinătorilor vâlceni cartea "Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO", în cadrul unei dezbateri pe care a susţinut-o la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" din Râmnicu Vâlcea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2024, 20:02)
nu va candida
1.1. Omul Israelului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Giony topaiel în data de 16.08.2024, 23:12)
Candidatul Israelului sprijinit de SUA. Va fi un candidat si atat. Nici o sansa la prezidentiale. Poate dupa ambasador in Israel atat.
2. Americanii vor...
(mesaj trimis de anonim în data de 16.08.2024, 21:34)
Americanii vor sa bage 2-3 baieti din astia la inaintare ca sa nu aiba romanul din cine alege, toti fiind vasalii vestului... Cam asta e ideea...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2024, 07:57)
Din 3 vasali ai vestului si 2 vasali a lui Putin, vom alege
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2024, 06:24)
imposibil : esti legat ombilical de Vantu , continuand cu Moscova , trecand prin Washingtoon si terminand la Aspen
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2024, 08:00)
si fiu de general de securitate cu rol major in deturnarea revolutiei din 89 in favoarea fostilor securisti-PCR isti.
deci nu ms. Ciuca mi se pare cea mai putin murdara camasa din cosul de rufe murdare.
Lasconi n-are sanse deci nu risipesc un vot pe ea. Ramane Ciuca pt mine. Un ostas in slujba tarii lol. Pe timp de razboi e numa bun.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2024, 10:38)
Da de unde!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.08.2024, 08:03)
Ciuca va iesi.