Mireasa fără zestre

Societatea românească este bolnavă. De la Eminescu, la Noica, teoria şi realitatea şi-au dat mîna pentru a solidifica această certitudine. Un politician, cu naturelul simţitor, atrăgea atenţia, deunăzi, că nici clasa noastră de mijloc nu se simte prea bine. Tema merită o privire mai atentă, nu atît din raţiuni politice, ci pentru că are potenţialul de a lumina căile pe care rătăcim, în drum spre un alt eşec istoric, către care suntem atraşi ca de un magnet invizibil al destinului nostru colectiv.

Paradigma "clasei de mijloc", în societăţile moderne, are o ilustrare literară de excepţie în piesa lui Ostrovski: destinul Larisei; unul al rupturii, al sfîşierii, al tragicei pendulări între două lumi de care eroina este şi se simte străină, în egală măsură. De o parte, promisiunea fericii, fie inaccesibilă, fie o simplă iluzie; de cealaltă, o rea şi inexorabilă certitudine a eşecului, a brutalei pierderi de sine. Viaţa şi legile ei aspre nu îngăduie prea mult loc pentru "calea de mijloc"!

Clasa de mijloc este o "invenţie" a modernităţii. Una nu doar utilă, ci şi necesară. Ea păstrează cheia unui echilibru al structurilor sociale, mereu fragil şi instabil, în absenţa căruia tinde să se impună inexorabila dualitate: Lumea de sus şi Lumea de jos; "The Haves and The Have Nots", bogaţi şi săraci etc. Vestea, oarecum liniştitoare pentru noi, este că nu doar pe aici, pe meleagurile acestea încărcate de experimente, expediente şi experienţe istorice rău, ori incomplet consumate, clasa de mijloc este supusă destrămării, ci peste tot în societăţile dezvoltate ale post-modernităţii. Iar dintre ele, cea americană rămîne emblematică, pentru că nu doar mitul american, ci însăşi structura şi performanţa acestei societăţi sunt construite pe succesul "clasei de mijloc". Am să dau doar două repere pentru interesul temei: unul este modelul lui G. Lenski, cu dezvoltările ulterioare ale lui J. Turner, care corelează mărimea inegalităţii distribuţei bogăţiei într-o societate, cu mărimea vectorială compusă de surplusului economic creat, res­pectiv gradul de concentrare al puterii în societatea respectivă. Modelul a deschis un larg cîmp de analiză şi critică socială în deceniul şapte al secolului trecut, în perimetrul tematic al adîncirii inegalităţilor din societatea americană, cu consecinţa ei directă subţierea şi şubrezirea rolului "clasei de mijloc". Celălalt reper aparţine zilelor noastre, Elizabeth Warren, profesor de drept al Universităţii Harvard, senator de Massachusetts, una dintre cele mai articulate voci academice şi publice în problematica eroziunii clasei de mijloc americane. Rezultatul analizelor sale ştiinţifice, de mare detaliu, relevanţă şi claritate: acelaşi! În intervalul unei generaţii, din 1970 şi pînă în anii 2000, clasa de mijloc americană a fost supusă unor masive presiuni socio-economice, avînd drept rezultat deteriorarea bazei sale de existenţă, dincolo de punctul critic. Dacă politicile de guvernare, mai ales cele care influenţează formarea, distribuţia şi redistribuţia veniturilor, precum şi accesul la reţeaua de securitate socială, vor fi suficiente, astfel încît să fie redată vitalitatea clasei de mijloc americane, aceasta este cheia celui de-al doilea mandat Obama!

Ei, şi! Ce ne privesc pe noi toate asta! Ne privesc, măcar din perspectiva utilităţii comparaţiei, care deschide întotdeauna perspective noi. Una dintre ele ne permite să observăm că, la noi, lucrurile stau "cu totul şi cu totul altfel" decît la ei. Cealaltă ne obligă să notăm că, în timp ce la ei temele acestea sunt pivotale pentru dezbaterea publică şi politică, pentru mandatul guvernării, la noi sunt sublime, dar lipsesc cu desăvîrşire. De cînd e România stat modern, "idealul" formării unei clase de mijloc a rămas mereu tot "ideal". Chiar şi cînd a coborît în realitate, din cînd în cînd, dar cam rar, a făcut-o pentru foarte scurtă vreme, însă cu efecte sociale deloc neglijabile. După care, a urmat, iar, un lung hiatus; ciclul s-a reluat: altă încercare de creare a clasei de mijloc, alt hiatus. Din aceas­tă perspectivă, societatea noastră post-decembristă a avut două premise favorabile: a moştenit rudimentele structurale ale unei clase de mijloc formate în condiţiile atît de distorsionate ale societăţii "socialiste" şi a avut un cîmp de alegere aproape nelimitat, cel puţin un deceniu, în care putea să genereze, să implementeze şi să evalueze diferite politici menite să construiască "noua clasă de mijloc". Rezultatul, după două decenii de abulie distructivă, este că ne-am prăvălit în "hiatus", înainte de a începe să construim ceva. Clasa de mijloc a României este, astăzi, o simplă himeră după care nu mai aleargă nimeni! Politicienii şi grupurile intereselor economice care gravitează în jurul lor rîvnesc şi se străduie din răsputeri, prin orice mijloace, să intre direct în "topul celor 500", în timp ce restul societăţii contemplă, ori este afundată deja în spectrul sărăciei. Aceasta este realitatea din România, bine instalată, iar semnalele de alarmă cu privire la deteriorarea clasei mijlocii sunt acum tot atît de utile cît frecţia cu "Diana" la piciorul de lemn! Clasa noastră de mijloc are mereu soarta miresei fără zes­tre!

Cine ştie, poate altă generaţie va mai avea, cîndva, şansa şi capacitatea de construcţie socială, capabile să genereze un vlăstar peren al aces­tei specii sociale pe cît de fragile, pe atît de roditoare, "clasa de mijloc". Pînă atunci, bun venit în societatea neo-sclavagistă, unilateral dezvoltată!