Misiunea de pace a ONU spune că Libanul şi Israelul nu îşi doresc război

A.F.
Internaţional / 7 aprilie 2023

Misiunea de pace a ONU spune că Libanul şi Israelul nu îşi doresc război

Misiunea de pace a ONU din Liban, UNIFIL, a spus că Israelul şi Libanul nu îşi doresc război în urma schimbului de focuri dintre cele două ţări vecine, relatează Agerpres.

"Ambele părţi au spus că nu îşi doresc război", a transmis Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), care monitorizează securitatea la graniţa Libanului cu Israelul.

Misiunea de pace a ONU a precizat că este în contact cu ambele ţări, care în mod oficial sunt în război.

UNIFIL le-a cerut tuturor părţilor să oprească atacurile. "Acţiunile din ultima zi sunt periculoase şi există riscul unei escaladări serioase".

O sursă libaneză de securitate a declarat pentru DPA că cel puţin trei explozii au fost auzite în zori după ce avioane israeliene au lovit un câmp agricol la marginea unei tabere de refugiaţi palestinieni în apropiere de oraşul Tir în sudul Libanului.

Conform armatei israeliene, 34 de rachete au fost lansate în Israel, într-unul din cele mai puternice atacuri începând din 2006.

Armata Israelului, care îi acuză pe activiştii palestinieni pentru atacuri, a spus vineri că a atacat ţinte Hamas în sudul Libanului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb