MiSo Architects: Românii şi străinii vor să cumpere proprietăţi luxoase, în special în Braşov şi în Capitală

F.D.
Companii #Construcţii / 25 iunie

MiSo Architects: Românii şi străinii vor să cumpere proprietăţi luxoase, în special în Braşov şi în Capitală

Piaţa imobiliară din România este în continuă dezvoltare, ceea ce influenţează direct creşterea cererii pentru amenajări interioare, mai mare cu 20% în primul jumătate din 2024 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, conform datelor MiSo Architects, studio de design interior şi consultanţă imobiliară de pe piaţă.

Astfel, tot mai mulţi români atât din ţară, cât şi cei din diaspora, dar şi expaţi şi străini din Europa, Orientul Mijlociu şi SUA vizează achiziţia de apartamente, case sau vile, în special proprietăţi de lux, în Braşov sau în Capitală. Pe fondul acestui interes ridicat pentru locuinţe, creşte spectaculos segmentul de consultanţă imobiliară pentru decizia corectă privind viitoarea proprietate.

"Din perspectiva interesului ridicat pentru achiziţia de locuinţe şi a numărului tot mai mare de solicitări de amenajare a apartamentelor sau caselor nou construite, domeniul imobiliar în România îşi continuă ritmul de creştere. Interesul cumpărătorilor este în special pentru imobile de lux, în general noi şi spaţioase, pe care le doresc amenajate într-un mod armonios şi, totodată, funcţional. Cele mai căutate tipuri de proprietăţi sunt apartamentele localizate central şi apartamentele sau casele aflate în zone verzi, aproape de natură, cu precădere locuinţe de lux, pentru un stil de viaţă exclusivist. În acest context, creşte foarte mult componenta de consultanţă imobiliară, de 2 ori în ultimul an faţă de perioada anterioară, având în vedere că cei mai mulţi cumpărători doresc o proprietate deosebită, care să îndeplinească o serie de facilităţi, şi o amenajare personalizată a spaţiilor din locuinţele dorite", declară Sorana Leru, co-fondator şi arhitect de interior în cadrul MiSo Architects.

Ce tip de locuinţe caută românii şi străinii în România

Atât românii, cât şi străinii doresc să cumpere locuinţe în Capitală, oraşe mari sau în oraşe cu peisaje cum este Braşov, fie pentru a le închiria ulterior, fie pentru a se stabili în ţară pentru investiţii. Printre cele mai căutate tipuri de locuinţe sunt apartamentele din zone centrale ale oraşelor şi vilele din proximitatea Bucureştiului şi a Braşovului, care oferă avantaje importante precum zonele verzi mai extinse, privelişti spectaculoase, linişte şi suprafeţe mult mai generoase.

În Bucureşti cele mai apreciate zone sunt cea de nord, zona Aviaţiei/Floreasca şi zona centrală. În Braşov, în schimb, sunt mai apreciate locuinţele cu vedere spectaculoasă asupra Tâmpei, înconjurate de natură sau în zonele istorice, cum ar fi cartierul Şchei. De asemenea, cumpărătorii, români sau străini, sunt interesaţi şi de locuinţe în Constanţa şi în localităţi din judeţul Ilfov.

"Cumpărătorii caută apartamente cu suprafeţe utile de minimum 90 mp-100 mp sau case, vile de peste 200 mp. În ultimul timp, sunt tot mai achiziţionate locuinţele spaţioase şi aerisite, care integrează tehnologii moderne, fiind ridicat interesul pentru casele smart. Sunt cu precădere căutate de români din ţară sau din diaspora, dar şi de expaţi. Peste 30% dintre cei cu care lucrăm şi pentru care proiectăm spaţii interioare sunt străini, din ţări ca Italia, Germania şi SUA sau români reveniţi în ţară pentru investiţii. Ei caută spaţii în zone cheie ale oraşului, în apropierea unui nod intermodal sau, din contră, izolate în natură, aici fiind mai mult cazul Braşovului unde echipa noastră amenajează cu precădere spaţii în complexurile de la poalele Tâmpei, Şchei sau pe zonele deluroase cu privelişti spectaculoase", spune Mihaela Tampiza, co-fondator şi arhitect de interior în cadrul MiSo Architects.

Românii şi străinii îşi doresc locuinţe cât mai funcţionale, fiind o nouă tendinţă pe piaţa amenajărilor interioare, optând pentru integrarea de noi elemente care oferă o stare de bine, de linişte şi de relaxare în toate spaţiile proprietăţii. Există astfel un interes ridicat pentru locuinţe care să permită o amenajare armonioasă, dar totodată automatizarea mai multor funcţii în interior: porţi, sisteme de securitate şi monitorizare video, sisteme de umbrire sau control pentru jaluzele/perdele şi draperii, aparate de curăţenie, ventilaţie, încălzire.

"Cumpărătorii doresc şi automatizări mai puţin comune, cum ar fi senzori şi iluminări speciale, plitele ascunse în blatul de lucru, hote speciale, sisteme sanitare inovatoare etc. Acesta sunt integrate în tot mai multe proiecte de amenajare interioară pentru care există o cerere în creştere. Bugetele investite în designul interior pornesc de la 600 euro/mp şi ajung să depăşească 1.700-2.000 euro/mp, ceea ce înseamnă că un apartament de 90 mp utili va fi amenajat cu un buget total de minimum 54.000 euro, iar o casă de 250 mp utili poate ajunge la o investiţie de 500.000 euro, în funcţie de mobilierul, echipamentele şi elementele de decor alese", spune Sorana Leru, co-fondator şi arhitect de interior în cadrul MiSo Architects.

Piaţa imobiliară impulsionează creşterea consultanţei imobiliare pentru alegerea locuinţei potrivite

Pe fondul creşterii pieţei imobiliare şi a numărului de solicitări pentru amenajări interioare, românii şi străinii care îşi doresc o locuinţă în România apelează tot mai des la consultanţă imobiliară pentru a putea alege proprietatea potrivită.

Un potenţial cumpărător sau investitor care are nevoie de consultanţă imobiliară este o persoană care vrea să înţeleagă cât mai bine o proprietate înainte să facă pasul către achiziţie, asigurându-se astfel că este cea mai bună opţiune pentru el. Acesta doreşte să ştie dacă spaţiul vizat poate fi compartimentat astfel încât să poată deservi întregii familii, care este volumul de spaţii de depozitare pe care îl poate obţine sau cum poate obţine un rezultat maxim şi spectaculos într-un imobil de închiriat cu un buget optim.

"Serviciul de consultanţă imobiliară a apărut natural în portofoliul nostru şi este destinat celor care au nevoie de ghidare înainte de a face o achiziţie importantă. Asta înseamnă că evaluăm împreună dacă potenţiala proprietate este cea mai bună opţiune, fie că este vorba despre noua sa locuinţă, fie despre o investiţie. De cele mai multe ori clienţii vin către noi în momentul în care au deja în minte o anumită proprietate, dar aceasta nu le satisface toate cerinţele, au întrebări legate de funcţionalitatea ei, de utilităţi etc. După un deceniu de experienţă în design interior, după ce am văzut o multitudine de tipologii de spaţii, atât din segmentul rezidenţial, cât şi office sau HoReCa, ne-am dat seama că putem oferi informaţii extrem de relevante persoanelor în prag de a face o achiziţie imobiliară, astfel încât să se asigure că spaţiul respectiv este cea mai bună opţiune. Prin ceea ce facem zi de zi, am văzut sute sau mii de imobile, ştim la ce trebuie să ne uităm într-un spaţiu, ce potenţial are, cum ar putea fi mobilat, utilat şi ce investiţie ulterioară ar necesita. Prin intermediul unei întâlniri la faţa locului şi a unei discuţii detaliate pe planuri, putem oferi claritate înainte de a lua o decizie majoră. Când avem în faţă un plan, ştim amplasamentul, facilităţile, ce oferă dezvoltatorul sau proprietarul spaţiului, putem veni cu idei şi soluţii pentru a-l optimiza în direcţia dorită de clientul nostru, îi putem spune avantajele, dar şi dezavantajele acestuia", explică Mihaela Tampiza, co-fondator şi arhitect de interior în cadrul MiSo Architects.

În urma studierii planimetriei va fi stabilit cum poate funcţiona cel mai eficient un spaţiu şi dacă este suficient pentru un anumit tip de business. Şi exemple pot fi multe. Este evaluat spaţiul şi funcţiunile pe care trebuie să le includă, persoanele pe care le va deservi şi sunt astfel create fluxuri, scenarii de locuit sau lucru, astfel încât viitorii proprietari vor şti cum va funcţiona şi va arăta viitoarea lor locuinţă.

Piaţa imobiliară este în continuă creştere, la fel şi concurenţa în domeniul designului interior. Interesul pentru lucrul cu specialişti este tot mai mare în rândul deţinătorilor de proprietăţi, atât pe segmentul rezidenţial, cât şi pe cel comercial şi HoReCa, românii înţelegând că un rezultat de calitate costă şi necesită efortul unor oameni specializaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb