Miza alegerilor

Irelevanţa politică a alegerilor care urmează este, acum, în condiţiile crizei economice, mai evidentă decît oricînd.

Din 1990 şi pînă la aceste alegeri, de fiecare dată, o parte însemnată a electoratului a nutrit, sincer, speranţa de schimbare. În bine! Iar, acolo unde această speranţă a fost umbrită de scepticism, a funcţionat măcar logica votului punitiv. Nu contează motivaţia ideologică a acestei credinţe şi nici a atitudinii de vot. Ea a fost prezentă, însă, şi a colorat foarte puternic, atît dezbaterile din campanie, cît şi aşteptările populaţiei. Acum, niciuna dintre variantele care ar putea ieşi din urne nu mai echivalează cu o schimbare.

O guvernare construită de PD-L înseamnă doar închiderea unor paranteze deschise anterior de prezenţa reprezentanţilor acestui partid în guvernele FSN, PDSR, CDR şi DA. În ciuda voltelor de titulatură şi a echilibristicii presupuse de saltul fără noimă dintr-o contrafăcută stîngă a spectrului politic, într-o dreaptă, mai curînd imaginară, oamenii, concepţiile, expertiza şi apucăturile sunt aceleaşi. Conturile unora s-au mai schimbat, pe plus, desigur.

O guvernare construită de PSD înseamnă doar închiderea unor paranteze deschise anterior de prezenţa reprezentanţilor acestui partid în guvernele FSN, PDSR, PSD care au guvernat cu ajutorul PRM şi în alianţă cu UDMR. În ciuda stabilităţii doctrinar-ideologice şi a echilibristicii retorice, menită să convingă lumea că un partid a cărui conducere este burduşită cu milionari reprezintă cel mai bine interesele social-democraţiei, oamenii, concepţiile, expertiza şi apucăturile sunt aceleaşi. Conturile unora s-au mai schimbat, pe plus, la cei mai mulţi, pe minus la cei cîţiva perdanţi politici.

O guvernare construită de PNL înseamnă doar închiderea unor paranteze deschise anterior de prezenţa reprezentanţilor acestui partid, în alianţă, sau cu sprijinul aliaţilor, în guvernele PDSR, CDR, DA. În ciuda stabilităţii doctrinar-ideologice şi a echilibristicii retorice menită să convingă lumea că un partid a cărui conducere este burduşită de milionari, cu o ciudată predis-poziţie la politici de pomană electorală, reprezintă cel mai bine interesele liberalismului în România, oamenii, concepţiile, expertiza şi apucăturile sunt aceleaşi. Conturile unora s-au mai schimbat, pe plus, mai ales după tunurile date în timpul guvernării.

Dacă sunt prea multe cuvinte şi expresii identice sau asemănătoare în aceste paragrafe, vina nu este a mea, ci a mimetismului comportamental care s-a instalat în lumea partidelor din România. Noutatea este ceva care le repugnă. Dimpotrivă, fiecare pare preocupat, în primul rînd, de imitarea cît mai precisă a năravurilor, apucăturilor şi a slăbiciunilor celorlalţi, preţ acceptat cu voioşie, în contra-partidă cu beneficiile grase şi adesea frauduloase, rezultate din activitatea de spoliere a resurselor publice; activitate numită cu totul impropriu - guvernare.

Partea tristă, care se adaugă acestui "Tablou autohton cu prădători politici înţepeniţi cu fălcile pe pradă" este aceea că, pentru prima dată, nici electoratul nu mai speră, cu adevărat, într-o schimbare. De niciun fel! Nimeni nu se mai aşteaptă ca viitoarea guvernare să fie diferită, în datele ei fundamentale, de cea care s-a scurs. Cu o singură excepţie. Una care, cred eu, va mobiliza la vot mult mai mulţi alegători decît se aşteaptă astăzi cei care prezic un număr mare de absenţe la vot. Frica! Votul fiecăruia dintre cei care vor merge la urne, şi nu vor fi puţini, va fi un răspuns la întrebarea: "Care dintre competitori ar fi mai apt să mă apere de nenorocirile pe care le va revărsa asupra mea criza economică şi nemiloasele ei consecinţe sociale?" Partidul care va interpreta mai bine aria "Scutului" va avea mai multe voturi în urnă, la final. Această logică a votului pare să dea mai multe şanse, din start, PSD-ului, care a reuşit, constant, să difuzeze social imaginea unui actor politic care îşi asumă, ca temă politică de bază, "protecţia socială". Avantajul de start nu este însă prea mare, pentru că el stă pe un fundament de credibilitate de mult fisurat, dacă nu de-a dreptul ruinat. PNL-ul a arătat că ştie la fel de bine să mînuie lingura din cazanul pomenilor sociale, iar PD-L nu se deosebeşte cu nimic de primii doi competitori.

Irelevanţa politică a alegerilor rezultă, aşadar, din faptul că alegătorii nu au un spaţiu de alegere. Dacă A=B=C, atunci a alege între A,B şi C echivalează cu a nu face nicio alegere. Iar o alegere avînd ca fundament politic frica este una non-politică, ieşită din logica domeniului.

Bine, atunci ce să facem? Să nu ne mai ducem la vot? Asta este concluzia?, mă vor întreba, nemulţumiţi, cititorii? Nu, nicidecum!

Eu cred că singurul gest politic semnificativ, care ar putea depăşi irelevanţa în care politicienii au aruncat aceste alegeri, ar fi ca fiecare să-şi urmeze judecata şi conştiinţa, să se ducă la urne pentru a da un vot de blam clasei politice care ne parazitează societatea.

Îmi imaginez cum ar fi dacă toată lumea ar scrie pe buletinele de vot "Politica voastră nu este şi a noastră"! Tehnic, ar trebui declarate nule toate cele 8-10 milioane de buletine aflate în urne. Politic, însă, ar fi o victorie uriaşă a ţării împotriva pseudo-clasei politice care îi ruinează resursele şi o condamnă la dezastru.