Moartea banilor fizici şi brava lume nouă a Absurdistanului monetar

Simpozionul de la Jackson Hole din acest an, organizat de Federal Reserve Bank of Kansas City, a fost aşteptat cu mari speranţe, nu atât pentru clarificarea traiectoriei dobânzilor din SUA, cât mai ales pentru informaţiile referitoare la un nou cadru al politicii monetare.

"Construirea unui cadru robust al politicii monetare pentru viitor" a fost chiar tema simpozionului, dar subiectele analizate nu s-au ridicat deloc la înălţimea aşteptărilor. Poate că pieţele şi analiştii ar fi trebuit să înveţe lecţiile oferite de marile bănci centrale în ultimii ani, a căror concluzie este una singură: promisiunile bancherilor centrali nu au nicio valoare, pentru că realitatea economică este profund diferită de "realitatea" modelelor utilizate în luarea deciziilor.

Greg Ip, ziarist la Wall Street Journal, şi-a exprimat dezamăgirea faţă de rezultatele simpozionului, deoarece "Yellen a acordat o atenţie mai mare implementării politicii monetare decât cadrului acesteia".

Dezamăgit se declară şi Larry Summers, profesor la Harvard University şi fost Secretar al Trezoreriei SUA. Pe lângă semnalele privind creşterea dobânzii, a cărei aplicare va afecta negativ atât credibilitatea Federal Reserve cât şi economia, Summers critică şi automulţumirea autorităţilor monetare referitoare la eficienţa actualelor instrumente de politică monetară.

Un eşec major al simpozionului îl reprezintă, în opinia fostului Secretar al Trezoreriei, tocmai incapacitatea celor prezenţi de a respecta tema conferinţei, respectiv "neluarea în considerare a unor schimbări majore al cadrului de politică monetară".

Şi analistul american Martin Armstrong arată că "bancherii centrali nu pot inversa politicile de până acum deoarece asta ar însemna recunoaşterea eşecului politicilor socialiste, care au la bază principiul conform căruia guvernele pot şi sunt capabile să administreze economia".

Teama cea mai mare a băncilor centrale, care au indicat că pot elimina ciclurile economice prin politici "înţelepte", o reprezintă colapsul încrederii populaţiei în "puterile" lor, "colaps care este deja vizibil la orizont", după cum mai arată Armstrong.

Imposibilitatea inversării politicilor monetare ultrarelaxate pare să fie recunoscută şi la nivelul marilor bănci centrale, care au "respins apelul pentru o abordare mai radicală", după cum scrie Bloomberg, deoarece "sunt blocate în brava lume nouă", după cum scrie Financial Times.

Inclusiv Federal Reserve, prin vocea preşedintelui Janet Yellen, ia în considerare extinderea gamei instrumentelor financiare care pot fi cumpărate prin tipărire.

Pe scurt, ideea promovată de bancherii centrali şi reprezentanţii mediului academic este simplă: vom face ceea ce am făcut şi până acum, dar la o scară mult mai mare.

Cum ultima "modă" în materie de politică monetară o reprezintă conceptul absurd al dobânzilor negative, subiectul a fost dezbătut pe larg la Jackson Hole.

"Banca Centrală Europeană crede că se pot observa efectele benefice ale dobânzii negative", a arătat Benoît Coeure, membru al conducerii executive a BCE. În opinia sa, "dobânzile negative funcţionează şi nu reprezintă nimic extraordinar sau imoral sau absurd", însă Coeure a recunoscut că măsurile extraordinare de politică monetară pot fi însoţite de efecte secundare nedorite.

Oare cum este posibil aşa ceva, dacă nu sunt imorale sau absurde şi nici măcar extraordinare? Să fie vorba de cererea explozivă pentru seifuri din Germania, unde cetăţenii au început să-şi retragă banii din bănci, conform unui articol recent din Wall Street Journal? Sau despre creşterea economisirii în zona euro şi reducerea consumului, exact invers faţă de aşteptările băncii centrale, pe fondul îngrijorării populaţiei cu privire la un viitor fără perspective?

Nicio problemă! Profesorul Marvin Goodfriend, de la Universitatea Carnegie Mellon, a prezentat propuneri pentru depăşirea a ceea ce este cunoscut în cercurile de specialitate drept "limita zero a politicii dobânzilor" (n.a. dobânda nominală nu poate coborî sub zero, deoarece populaţia şi-ar retrage depozitele din sistemul bancar).

Acest "mic" obstacol poate fi trecut uşor prin "abolirea directă a numerarului din circulaţie", după cum scrie Goodfriend în "The Case For Unencumbering Interest Rate Policy At The Zero Bound", sau prin introducerea unei monede electronice pentru care autorităţile pot stabili o dobândă pozitivă sau negativă. În acest fel, "dobânzile pot fi împinse şi mai adânc în teritoriu negativ pentru stimularea creşterii economice".

Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard şi fost economist-şef al Fondului Monetar Internaţional, a deschis calea acestei propuneri într-un editorial din Wall Street Journal, unde descrie "partea sinistră a cash-ului".

Rogoff consideră că "banii de hârtie alimentează corupţia, terorismul, evaziunea fiscală şi imigraţia ilegală" şi propune eliminarea tuturor bancnotelor cu o valoare nominală mai mare de 10 dolari.

Profesorul de la Harvard pare să ignore cu bună ştiinţă faptul că HSBC, una dintre cele mai mari bănci din lume, a plătit o amendă de aproape 2 miliarde de dolari într-un proces din SUA, pentru soluţionarea unui caz de spălare a banilor "câştigaţi" de cartelurile drogurilor din America Latină. Este greu de crezut că a fost vorba de manipularea banilor fizici în acest caz.

De fapt, niciuna dintre justificările lui Kenneth Rogoff nu rezistă în faţa unor argumente serioase, iar eliminarea banilor fizici nu va face decât să submineze puternic libertatea economică a cetăţenilor şi să deschidă calea pentru apariţia unor state totalitare fără precedent istoric. Eliminarea banilor fizici nu va conduce şi la eliminarea adevăratelor cauze ale corupţiei, terorismului, evaziunii fiscale sau imigraţiei ilegale.

De parcă propria iresponsabilitate nu ar fi fost de ajuns, bancherii centrali prezenţi la Jackson Hole au lansat şi un apel guvernelor pentru creşterea "investiţiilor" din economie, dar şi pentru accelerarea reformelor structurale, fără să fie "deranjaţi" de faptul că lipsa reformelor este "stimulată" tocmai de politicile monetare ultrarelaxate.

Mike Maloney, dealer de metale preţioase şi istoric al monedei, a descris politicile monetare din ultimii ani drept un "uriaş transfer al avuţiei", marcat de o profundă imoralitate. De ce? Pentru că "puterea de cumpărare a unei monede reprezintă parte a unui contract social, care presupune încredere în ceva în care sunt înmagazinate roadele muncii individuale". Adevărata avuţie a unei societăţi o reprezintă produsele şi serviciile oferite, iar banii reprezintă doar un etalon de măsurare.

Tocmai din acest motiv, Charles Hugh-Smith scrie, într-un articol preluat de Zerohedge, că "băncile centrale pot face un singur lucru, să ofere asistenţă socială monetară pentru cei bogaţi".

Când băncile centrale tipăresc, "banii" care vin de nicăieri reprezintă efectiv un furt, mai scrie Maloney, deoarece nu există muncă înmagazinată în ei şi permit "diluarea" puterii de cumpărare a celorlalte unităţi monetare. În acest fel, economia nu este stimulată, ci doar puternic distorsionată. "În anii următori vom vedea, probabil, cel mai mare crash din istorie", este concluzia lui Mike Maloney.

Niciodată în istoria omenirii, banii, element fundamental al structurii sociale şi al contractului social, nu au depins aşa de mult, atât din punct de vedere al volumului cât şi al valorii, de "înţelepciunea" unui grup aşa de restrâns de indivizi.

Pentru o societate avansată şi civilizată, cum este cea Vestică, un astfel de fenomen nu pare să se încadreze în logica istoriei şi sigur îi lipseşte, cu desăvârşire, aspectul etic.

Revenirea la un oarecare echilibru presupune fie desfiinţarea civilizaţiei actuale, eliminarea moralităţii şi instaurarea unui Absurdistan monetar, fie desfiinţarea băncilor centrale.

Alegerea se pare că deja a fost făcută.