Pentru acest an, Netopia Sistem estimează că va procesa prin serviciul mobilPay peste 1,5 milioane de tranzacţii online cu cardul, respectiv 40% din piaţă, în condiţiile în care volumul total se va ridica la peste 3,6 milioane de plăţi, informează un comunicat transmis redacţiei. Dintre acestea, circa un sfert dintre tranzacţii vor fi realizate pe site-urile de reduceri.
"În acest moment, site-urile de reduceri reprezintă motorul pieţei de plăţi online cu cardul, deoarece aceste platforme înregistrează un ritm de creştere a numărului de tranzacţii de 10% de la o lună la alta. Dacă în primele patru luni s-au înregistrat peste 250.000 de tranzacţii, până la sfârşitul anului apreciez că numărul plăţilor online cu cardul pe site-urile de reduceri va depăşi 850.00 de tranzacţii", a declarat Antonio Eram, CEO Netopia Sistem.
În condiţiile în care compania procesează mai mult de 90% din totalul plăţilor online înregistrate pe site-urile de reduceri, în acest an reprezentantul companiei estimează că va intermedia prin serviciul mobilPay peste 750.000 de tranzacţii pe aceste platforme. Serviciile de plată cu cardul sunt oferite de Netopia Sistem în baza parteneriatului încheiat cu Garanti Bank în anul 2009.