Moderna anunţă că vaccinul său anti-COVID-19 este sigur şi eficient pentru adolescenţi

J.P.
Internaţional / 25 mai 2021

Moderna anunţă că vaccinul său anti-COVID-19 este sigur şi eficient pentru adolescenţi

Vaccinul dezvoltat de Moderna împotriva COVID-19 s-a dovedit eficient în teste realizate pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani şi nu a evidenţiat nicio problemă nouă sau majoră de siguranţă în cadrul unui studiu clinic, au anunţat marţi reprezentanţii companiei americane, punând astfel bazele pentru o posibilă autorizare a celui de-al doilea vaccin pentru copiii de vârstă şcolară în luna iulie, informează Reuters, citat de Agerpres.

Compania Moderna Inc., al cărei vaccin anti-COVID-19 este autorizat în prezent doar pentru adulţii de peste 18 ani, a anunţat că va transmite la începutul lunii iunie rezultatele furnizate de acest studiu pe adolescenţi către Agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) şi către alte autorităţi cu rol de reglementare în vederea obţinerii unei autorizaţii de utilizare în regim de urgenţă.

Autorităţile medicale americane au avut nevoie de aproximativ o lună pentru a examina un studiu similar realizat de alianţa Pfizer-BioNTech, al cărei vaccin a fost autorizat pentru adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani în data de 10 mai. Dacă Moderna va avea parte de acelaşi tratament din partea autorităţilor americane, atunci autorizarea serului său va putea fi emisă la începutul lunii iulie.

Cei mai mulţi dintre copiii cu COVID-19 dezvoltă doar simptome uşoare sau niciun simptom. Totuşi, copiii rămân supuşi riscului de a dezvolta forme grave şi, totodată, pot să contribuie la răspândirea virusului. Vaccinarea pe scară largă a copiilor cu vârste între 12 şi 18 ani ar putea să permită şcolilor şi taberelor de vară din Statele Unite să relaxeze măsurile privind purtarea măştii sanitare şi distanţarea socială recomandate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

"Suntem încurajaţi de faptul că vaccinul mRNA-1273 a fost extrem de eficient în prevenirea COVID-19 în rândul adolescenţilor", a declarat Stephane Bancel, CEO-ul companiei Moderna, într-un comunicat.

Studiul clinic realizat de Moderna a evaluat acest vaccin pe un grup de 3.732 de adolescenţi din grupa de vârstă 12-17 ani, din care două treimi au fost vaccinaţi, iar o treime au primit un placebo. Obiectivul principal a fost de acela de a induce un răspuns imunitar comparabil cu cel constatat în cadrul amplului studiu clinic de fază 3 realizat de aceeaşi companie în rândul unor adulţi, când vaccinul Moderna a demonstrat o eficacitate de 94,1% în prevenirea formelor grave de COVID-19.

La două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze, cercetătorii americani nu au găsit niciun caz de COVID-19 în grupul vaccinat, în comparaţie cu cele patru cazuri descoperite în grupul care a primit placebo, rezultând astfel o eficacitate a vaccinului de 100%, în baza definiţiei de caz formulate în cadrul studiului clinic realizat pe adulţi.

Folosind însă o definiţie de caz formulată de CDC, care necesită un singur simptom de COVID-19, vaccinul Moderna a avut o eficacitate de 93%, fapt care sugerează că serul ar putea să asigure o protecţie înaltă împotriva cazurilor cu simptome mai uşoare, au precizat reprezentanţii companiei americane.

Totodată, autorii studiului nu au găsit nicio problemă nouă legată de siguranţa vaccinului. Cele mai multe efecte secundare după cea de-a doua doză au fost dureri de cap, oboseală, dureri musculare şi frisoane.

Compania a precizat că primeşte şi centralizează în continuare datele de siguranţă ale vaccinului. Toţi participanţii la studiu vor fi monitorizaţi timp de 12 luni după primirea celei de-a doua doze, pentru a determina protecţia pe termen lung şi siguranţa serului.

Compania Moderna a anunţat de asemenea că intenţionează să pună datele sale la dispoziţia unor oameni de ştiinţă în vederea publicării studiului său în sistem "peer-reviewed". În prezent, compania americană testează acest vaccin şi pe grupe de copii cu vârste de peste şase luni.

În plus faţă de Statele Unite, vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer este autorizat pentru adolescenţi din grupa de vârstă 12-15 ani în Canada şi în Algeria.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Chiar nu mai aveți nici o rușine? Întrebare retorică, desigur.

    O veste minunată. Lucrurile încet încet vor reveni la normal.

    1. O, ce veste minunată!

      O seringa ți se-arata, 

      Linu-i lin și iară lin, baga-n vena cat e lin 

      Foaie verde de vaccin...

    Tocmai bun pt a-i trimite si pe adolescenti, mai repede pe Lumea Cealalta! Vai de capul celor care-l fac!

    1. Din fericire pentru tine prostia nu e letală.

      Daca copiii nu dezvolta simptome sau au simptome usoare, este logic ca este eficient 100%

      Pt activisti simptome usoare sunt: febra s-a intamplat o singura data + scaun moale ( de doua ori), astea fiind simptomele la copiii mei in 14 zile de izolare- cu confirmare pozitiva PCR. Pai astea le faci din n motive, nu doar covid. Si atunci intreb: unde e logica? 

      Logica este că anumiți copii fac forme extrem de grave (MIS-C), chiar dacă majoritatea nu. Un alt argument este că pot transmite boala mai departe.

      Si din pacate pt tine, ma-ta a suferit de "boala vacii nebune" si astfel a fatat un bou retardat ca tine(e un pleonasm, dar la tine functioneaza)! Ar trebui sa-i ceri socoteala ma-tii!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb