Modificările la Statutul Partidului Naţional Liberal au fost adoptate sâmbătă de Consiliul Naţional de Coordonare (CNC), cu o largă majoritate, înregistrându-se 14 voturi împotrivă şi 15 abţineri.
Secretarul general interimar al PNL, Cristian Buşoi, a prezentat în CNC modificările la statutul formaţiunii, informează Agerpres.
El a precizat că PNL va avea patru paliere de conducere: Convenţia Naţională, redenumită Congres - forul suprem, Consiliul Naţional - organismul de dezbatere politică şi de decizii, care se reuneşte ori de câte ori este nevoie, Biroul Politic Naţional - for în care se iau toate deciziile majore şi din care fac parte aleşii la congres, liderii judeţeni, foştii preşedinţi ai PNL, liderii grupurilor parlamentare şi ai organizaţiilor speciale şi Biroul Executiv - pentru problemele curente.
Potrivit lui Buşoi, Biroul Executiv va fi format din preşedinte, un secretar general, patru prim-vicepreşedinţi pe domenii, aleşi uninominal de CNC, opt vicepreşedinţi pe domenii, care vor coordona comisiile de specialitate, aleşi direct în CNC şi care sunt incompatibili cu orice altă funcţie în partid, opt preşedinţi regionali, aleşi de delegaţi doar din regiunea respectivă, 16 membri aleşi de CNC care pot fi preşedinţi de filiale, aleşi pe listă.
El a mai spus că structurile la nivel judeţean rămân aceleaşi şi că preşedinţii de organizaţii speciale vor avea drept de vot în organizaţiile judeţene.