Mongolia va aprofunda cooperarea cu SUA în domeniul exploatării pământurilor rare

F.D.
Internaţional / 3 august 2023

Mongolia va aprofunda cooperarea cu SUA în domeniul exploatării pământurilor rare

Mongolia va aprofunda cooperarea cu Statele Unite pentru a extrage pământuri rare, a declarat miercuri prim-ministrul ţării, L. Oyun-Erdene, aflat în vizită la Washington, dar a avertizat că un nou război rece între SUA şi China ar dăuna economiei globale, informează joi Reuters.

Mongolia are zăcăminte extinse de pământuri rare şi cupru, care sunt vitale pentru aplicaţiile de înaltă tehnologie, inclusiv echipamentele de apărare şi pentru eforturile preşedintelui american Joe Biden de a electrifica piaţa auto pentru a contribui la combaterea schimbărilor climatice.

Premierul Oyun-Erdene s-a întâlnit miercuri cu vicepreşedinta SUA Kamala Harris şi a fost de acord să semneze un acord "Cer Deschis" în domeniul aviaţiei civile, fiind de asemenea făcute angajamente de aprofundarea a cooperării economice.

"Am discutat despre potenţiala noastră cooperare în exploatarea pământurilor rare, a mineralelor critice, inclusiv a cuprului", a spus Oyun-Erdene.

Cooperarea cu SUA, pe care premierul mongol le-a calificat drept o "al treilea vecin strategic important" al Mongoliei, în privinţa pământurilor rare şi a mineralelor esenţiale are loc deja şi va fi aprofundată în temeiul unui memorandum de înţelegere semnat în iunie între cele două ţări, a adăugat Oyun-Erdene.

Mongolia speră să aibă relaţii bune cu vecinul său China, care controlează majoritatea zăcămintelor de pământuri rare din lume, precum şi cu SUA, dar Oyun-Erdene a avertizat că ţări precum Mongolia, care nu este ieşire la mare, fiind prinsă între China şi Rusia, ar avea de suferit dacă se va exacerba concurenţa dintre superputeri.

"Mă tem că noul război rece va fi foarte diferit şi (mai) dificil faţă de primul război rece", a spus el, făcând referire la schimbările tehnologice rapide şi problemele globale precum schimbările climatice."Nu putem suporta o nouă situaţie de război rece".

Premierul Mongoliei a cerut marilor puteri "să fie mai responsabile" pentru a evita "efecte negative drastice asupra multor ţări din întreaga lume şi în special asupra economiei internaţionale".

Oyun-Erdene a spus că ţara sa este în discuţii cu directorul executiv al Tesla, Elon Musk, cu privire la posibile investiţii şi cooperare în sectorul vehiculelor electrice şi în cel spaţial, dar nu are prevăzută nicio întrevedere cu acesta în cursul prezentei vizite în SUA.

Liderul mongol a spus că plănuieşte să viziteze California şi să se întâlnească cu Elon Musk şi cu alţi lideri din industria tehnologică într-o călătorie separată, a cărei dată nu a fost încă decisă. El a atras atenţia asupra interesului lui Musk pentru planeta Marte, pe care miliardarul şi-a exprimat dorinţa de a o coloniza."Un subiect interesant pe care l-am discutat cu domnul Elon Musk este deşertul Gobi din Mongolia, care are un mediu similar cu Marte şi l-am îndemnat să facă cercetări asupra acestuia", a spus el.

Premieurl Oyun-Erdene urmează să viziteze agenţia spaţială NASA în timpul vizitei sale şi are, de asemenea, în program o întâlnire cu secretarul de stat Antony Blinken.

Administraţia Biden se concentrează pe dezvoltarea relaţiilor cu ţări din Asia pentru a contracara puterea în creştere a Chinei şi aşa-numitul parteneriat "fără limite" dintre Beijing şi Moscova.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb