Monica Anisie, mulţumită de rezultatele la Evaluarea Naţională

A.B
Miscellanea / 24 iunie 2020

Monica Anisie, mulţumită de rezultatele la Evaluarea Naţională

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat, marţi seară, că nu au existat probleme deosebite la Evaluarea Naţională, examenul fiind "organizat bine". Aceasta a precizat că, în ciuda temerilor, au existat doar patru elevi cu temperatura mai mare de 37,3 grade, aceştia având posibilitatea de a participa la sesiunea specială. De asemenea, a explicat că rezultatele Evaluării Naţionale au fost bune, transmite News.ro. .

"Examenul de Evaluare Naţională a fost organizat foarte bine, nu au fost probleme. Deşi a fost o temere în societate că vor fi foarte mulţi copii cu temperatură de peste 37,3, la Evaluarea Naţională nu am avut decât 4 cazuri. Aceşti elevi pot participa la etapa specială de săptămâna viitoare", a declarat, marţi seară, Monica Anisie, la Realitatea Plus.

Anisie a precizat că nici în primele două probe ale Bacalaureatului nu au existat probleme, un singur elev având temperatura mai mare de 37,3 grade.

"Mâine sunt aşteptaţi candidaţii la proba de Matematică sau Istorie, iar joi proba profilului. Să sperăm că nici mâine, nici poimâine să nu avem situaţii deosebite din acest punct de vedere", a mai precizat aceasta.

Ministrul Educaţiei a menţionat că la etapa specială se vor respecta aceleaşi reguli de ditanţare, dezinfectare şi măsurarea temperaturii.

"Rezultatele sunt bune la Evaluarea Naţională. Cred că un rol important l-a avut şi modul în care MEC s-a gândit să realizeze pregătirea elevilor, prin testele de antrenament. Acestea au venit în sprijinul elevilor şi au respectat modelul. Elevii s-au pregătit mai bine, au văzut care sunt tiparele pe care ar trebui să le urmeze şi un rol important l-a avut şi că am publicat şi pentru fiecare test şi baremul de corectare şi notare. Elevii au văzut care ar putea să fie răspunsurile corecte şi au exersat. Un alt element important l-a reprezentat Programul Teleşcoala",a mai afirmat ministrul Educaţiei.

În legătură cu rezultatele mai slabe ale elevilor din mediul rural, Anisie a afirmat că aceleaşi rezultate s-au înregistrat şi în anii trecuţi, dar nu s-au luat măsuri.

Peste 122.000 de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,1%, iar 839 de candidaţi au avut media generală 10.

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidaţi (83.9%), iar 4.587 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidaţi (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).

Peste 15.000 de contestaţii au fost depuse după afişarea primelor rezultate la Evaluarea Naţională, mai puţine decât în anii anteriori, când se înregistrau peste 20.000. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la Limba şi literatura română - peste 9.000.

Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb