Monstrul cu mînecuţe

Calul preferat de bătaie al jurnalisticii noastre este (cum s-ar putea altfel?) politica. Cu vedetele ei, politicienii! O uriaşă nedreptate se face astfel unei alte instituţii, a cărei contribuţie la înapoierea României este cel puţin tot atît de mare, dacă nu chiar mai mare: administraţia publică. Spre deosebire de politică, instituţiile şi personajele ei, administraţia nu generează niciodată primadone, eroi, figuri centrale. Ea este şi rămîne anonim risipită prin sute de mii de birouri, ghişee, castele administrative sau simple şoproane. Nu prea ai pe cine să iei de guler, chiar şi atunci cînd pocinogul este mai mare decît casa. Aşa cum se întîmplă zilele aces-tea cu povestea paşapoartelor. Aşa cum se întîmplă cu poves-tea medicamentelor compensate, aşa cum s-a întîmplat altă dată cu povestea cozilor la plata impozitelor, aşa cum se întîmplă în fiecare zi, fiecăruia dintre dumneavoastră, victime sigure ale "maladiei de ghişeu", oricare ar fi acela.

De vreo zece ani încoace, de cînd politica a luat în serios opţiunea integrării europene, rapoartele de evaluare făcute României, fără excepţie, vorbesc despre slăbiciunile, incapacităţile şi în ultimă instanţă ineficienţa administraţiei pe care România o are. Şi o cultivă! Pe noi, însă, ne consumă temele mari! Politica mondială! Umplerea cu apă a Mării Negre! Fiţele jucătorilor la ruleta puterii dîmboviţene! Cine, ce "silicoane" şi-a mai replantat! Ce-au mai zis băieţaşii de bani mulţi şi nemunciţi care dau cu picioarele în mingie, ori proprietarii lor! Cum să faci o ştire despre un funcţionar cu mînecuţe? Pletora de "analizatorişti" politici care citeşte pînă şi în strănutul unui lider politic viitorul României, rămîne neputincioasă în faţa oracolului administrativ. Un oracol care nici măcar nu se sinchiseşte să răspundă la întrebări. Ca acum de pildă!

De unde am putea afla ceva despre "raţiunile" acestui act de abuz administrativ? Cine să ne spună ce toană de ministru, ori prim-ministru, sătul să tot audă pe la reuniuni internaţionale placa cu "cerşetorii români" şi "mîncătorii de lebede", a inspirat actul care umple România de ocară. Cine ne-ar putea spune de ce o ordonanţă menită să intre în vigoare peste trei luni se pune brusc şi ilegal în aplicare de la ora 24 a zilei următoare scrierii ei? Cum e posibil ca din atîţia oameni ştiutori de carte, prin mîna cărora a trecut actul respectiv, nici unul să nu fi tresărit la ideea consecinţelor ilegale, nedrepte, inumane şi imorale pe care unii dintre concetăţenii lor le vor suferi, pentru simplul motiv că sînt plătitori de impozite şi supuşi ai Măriei sale Stato-birocratul român! În cîte ţări din lume există "sancţiunea administrativă" a ridicării dreptului de mai părăsi teritoriul statului? În ce raport juridic se află o asemenea hotărîre administrativă cu drepturile fundamentale, garantate de Constituţia României şi Declaraţia universală a drepturilor Omului? Unde s-a mai pomenit ca administraţia, în loc să-şi ocrotească şi să ofere asistenţă cetăţenilor săi, să-i hingherească atunci cînd dau bineţe la graniţa autorităţilor? În ce minte orwelliană s-a putut naşte o asemenea idee? Şi cum se face că sistemul administraţiei din România a înghiţit-o pe nerăsuflate şi fără nici o "durere de stomac"?

Răspunsurile nu vor veni niciodată, de la nimeni. Pentru că funcţionarul anonim cu mînecuţe este un "monstru sacru", bine ascuns în ultima dintre camerele unui labirint în care noi, muritorii de rînd, nu putem pătrunde niciodată, decît ca victime sacrificate pe altarul puterii lui nelimitate.

Problema administraţiei şi a dezastrului spre care împinge cu tenacitate România ar merita o discuţie serioasă în mass-media. Poate n-ar fi rău să spunem mai des şi pe mai multe voci că în România firele corupţiei trec toate, fără excepţie, prin războaiele de ţesut broboade şi alte apărători de vedere ale administraţiei. Poate n-ar fi rău să amintim cititorilor noştri, aşa ca un adagio, la trezirea de dimineaţă, din fiecare dimineaţă, cam cîţi bani scot ei din buzunare ca să-i batjocorească, să-i alerge, să-i sufoce cu plictisul şi dezgustul suveran nişte semeni de-ai lor, puşi în fond să le rezolve problemele. Poate că ar fi timpul să inventăm formule jurnalistice noi, care să ne permită să spargem zidul legilor care pune la noi administraţia la adăpost de orice răspundere juridică, materială şi penală, pentru prejudiciile pe care le aduce cetăţenilor şi statului. Poate că ne-am putea mobiliza imaginaţia pentru a trata evenimentele "administrative" cu aceeaşi fervoare cu care ne ocupăm de non-evenimentele politice ori mondene.

Cine ştie, poate că vom putea calcula, într-o zi, cîte zile din viaţă ne-au fost furate şi omorîte de legile scrise strîmb ale administraţiei publice din România. Poate vom rupe, astfel, lanţul invizibil care leagă politica de administraţie, scutind-o pe cea din urmă de plata ponoaselor, pe spinarea celei dintîi.

Pînă atunci: "Fiţi bineveniţi în lumea monstrului cu mînecuţe, stăpînul şi devoratorul vostru, al fiecăruia, de la naştere pînă la trecerea în lumea celor drepţi".